Despre pasiune ...

1:14 AM / Posted by Marcus /

Cred ca una din diferentele la care ma gandesc cel mai des intre tinerii de varsta mea din Romania si cei de aici este pasiunea. Entuziasmul pentru ceea ce fac, interesul, placerea cu care cei pe care ii intalnesc sau ii cunosc lucreaza, muncesc sau incearca sa treaca prin viata.

Stereotipic, majoritatea celor pe care ii cunosc in tara sunt blazati. Cu un job pentru a avea job, muncind de pe o zi pe alta si injurand faptul ca nu le place ceea ce fac, de multe ori intrebandu-se de ce anume au ajuns sa faca asta, fara sa gaseasca satisfactii in jobul de zi cu zi. Ii numar pe degetele de la o mana pe cei carora le place ceea ce fac si pe degetele de la cealalta mana pe cei care fac ceea ce isi doreau dintotdeauna sa faca.

Ca intotdeauna, exista trade-offs. Pasionati si interesati de ceea ce fac, de multe ori tinerii de aici au invatat sa fie independenti si un pic straini, toleranti cu pasiunile celorlalti si in acelasi timp distanti.

E doar o constatare si nu stiu exact ce mi-a venit sa scriu despre asta. Este unul din lucrurile care ma preocupa atunci cand ma gandesc daca sa ma intorc in tara sau nu. Evident, intotdeauna exista exceptii. Intrebarea este unde anume le cauti si ce anume este important pentru fiecare dintre noi.

Inainte sa ma contrazici, gandeste-te bine la toti oamenii pe care ii cunosti. :-) Cati dintre ei sunt pasionati de jobul pe care il fac?

Labels: , ,

3 comments:

Comment by Ispi on June 15, 2007 at 12:48 PM

Ai mare dreptate! Da, parca e un fenomen “lipsa entuziasmului pentru ceea ce fac, interesul, placerea cu care cei pe care ii intalnesc sau ii cunosc lucreaza, muncesc sau incearca sa treaca prin viata”. Ce ai scris este un adevar pe care eu l-am putut simti vazand diferenta privindu-mi prietenii, studentii mei din Arad si din Timisoara. Am trait si studiat 4 ani in Timisoara...si ma durea inima cand ma intalneam cu colegii din Arad si-mi ziceau cat de nemultumiti sunt ei de faculta, profi, ca tb sa lucreze, ca nu pot trece la fara taxa, ca nu au destule burse (evident nu-i bag pe toti in aceeasi oala…de parca in timi nu ar fi astfel de stud..hehe) etc...ii vedeam fara bucuria de a trai asa zisa viata de student (pe care, sa fim seriosi, cei care au acum 40, 50 de ani cum de au putut-o trai si inca nu au avut atatea cate avem noi!).
In acesti ani de studentie am ales sa profit de oportunitatea de a lucra in org internationala Aiesec ca si volutar ajungand sa cunosc in mare mediul de afaceri din Timi si sa trec pragul a multor companii cu diferite proiecte pt studenti. Dar sa nu ma indepartez de tema...;)...In acest ONG mi-am dat seama cat de important este sa pui pasiune in ceea ce faci si mai ales sa ai puterea sa faci ceea ce iti place si iti aduce beneficii (dezvoltare personala si profesinala)...sa te respecti pe tine si pe ceilalti, sa-ti organizezi timpul,sa lucrezi in echipa, sa fii responsabil de actiunile si deciziile tale. Sa fii acel lider de care lumea are nevoie, pe care cei din jurul tau se pot baza, o pers careia ii pasa de ce este in jurul ei (atat cat ii sta in putinta!). Nu stiu ce job platit m-ar fi invatat aceste lucruri in anii studentiei!
Mda, si eu am prieteni/e care lucreaza doar de dragul sa aiba un job, ca doar, ce sa faca?! Fugi la faculta, fugi la lucru, fugi acasa….fugi incolo, fugi incoace….poate multi ne regasim in aceasta alergatura. Dar cati dintre noi aleargam cu entuziasm, pasiune, incatare…? Aici este diferenta intre “a face ceva pt a trai” si “a trai pt a face ceva”.
Recunosc ca nu toti parintii isi permit sa-ti tina copii pe la faculta in alte orase, tari...dar daca dorim un job sa ne alegem unul care sa ne ajute si fin dar si moral (pt ca vedeti ca e trendy sa mori din cauza suprasolicitarii psihice, fizice!), un job care sa nu ne increteasca fruntile si sa ne faca sa uitam ca mai sunt atatea bucurii in viata noastra care merita atentie (parinti, frati, bunici, verisori, colegi), un job care sa ne ajute sa nu fim singuri printre oameni, ci sa fim un om printre oameni... si in final, un job care sa nu ne invete ca banul este stapanul vostru. Ni s-a dat puterea sa stapanim lucrurile, nu sa fim stapaniti de ele!
Maine, poimaine intru si eu in campul muncii. Hm...voi fi in stare sa respect ceea ce am scris? In mare parte DA (70%, restul mai depinde si de altii!)! Ies de pe bancile facultatii (sau mai nou, mesele facultatii;)) in campul muncii fara nici o experienta profesionala in turism notabila in CV (imi lipseste cu desavarsire!). Dar ies, cu un potential bine definit, abilitati si competente bine conturate si cu o mai multa cunoastere de sine! Atitudinea?, mda, conteaza si ea...o notez si pe ea. Angajatorii cauta studenti cu personalitate, care stiu ce vor, orientati spre invatare, fara prejudecati… Daca nu ati gasit astfel de angajatori, insemna ca nu ati cautat unde trebuia! (ex Firmele multinationale ). Evident, depinde de fiecare cat de open minded este, dar nu sunt de acord sa te complaci in ceva ce nu iti aduce nici un lucru bun pe termen scurt sau lung!
Inca ceva…si apoi, gata, ca m-am intins prea mult:D….creierul nostru este ca o moara: macina tot ce bagi in ea, nu triaza nimic. Asa ca, daca bagam “autosabotare” (“a, eu nu stiu”- intereseaza-te si vei afla / “nu am timp” – nu vrei, toti avem 24 de ore/ “sunt stresata”- vezi care-i cauza si ia atitudine/ “nu pot schimba eu lumea”- schimba-te pe tine/ “cum sa-i spun asta sefului meu?” – indrazneste! etc) nu ne vom descoperii niciodata potentialul latent si vom ramane mediocrii in gandire in actiunile noastre, vom muri fara sa lasam ceva durabil in urma noastra. Nu ne cere nimeni sa schimbam lumea, dar ne putem sa ne schimbam mai intai pe noi. (cred ca asta o stiati deja!):D
Cu drag,
Ispi

Anonymous on July 8, 2007 at 10:33 AM

Marcus, ai dreptate cu entuziasmul/pasiunea. ce spui tu aici tine foarte mult de domeniul dezvoltarii personale si profesionale, de care ma ocup de 6 ani (si ceva, cred). hai sa-ti spun statisticile, in cazul in care nu le stii. cam 5% (si sunt indulgent) din persoane (totalul persoanelor vii fizic) sunt pasionate de ceea ce fac, isi stabilesc obiective, fac lucrurile sa se intample…

varfurile sunt undeva pe la 3% din populatie. se si spune ca 3% din oameni au vise iar ceilalti 97% lucreaza pentru visele celor 3% :)

cum ii gasesti? buna intrebare. eu construiesc relatii si baze de date cu acesti oameni de ani de zile. am un proiect pe care il voi re-lansa, numit human design.

daca ar fi dupa mine te-as chema in tara, Romania are nevoie de oameni care fac lucrurile sa se intample. asa ca daca vrei oameni cu pasiune iti dau eu :) deci vii? :P

coconi on July 12, 2007 at 12:28 PM

nu stiu sigur daca ai dreptate, mei. cu siguranta vad blazarea la parintii mei si la generatia lor. la tinerii de varsta mea (sau nitel mai mari) nu prea mai vad chestia asta. sau poate ma invart eu in cercuri prea elitiste. cert e ca munca project-based, destul de comuna in multe companii/ organizatii in care tinerii sunt principalii angajati, a facut sa dispara mult din blazarea de care amintesti. iar in state tinerii care muncesc numai pentru bani (fie pentru ca nu au gasit nimic mai bun momentan, fie pentru ca muncesc, de exemplu, part-time in timpul colegiului) sunt la fel de sictiriti ca si cei romani. daca faci ceea ce iti place, cu o vaga idee de cariera in minte, lucrurile se schimba nitel.

Post a Comment