Pai, sa va zic ce e spiritul Craciunului, acest sentiment minunat ce deja m-a cuprins de cand am auzit colinde si cuprinde si orasul cu tot cu afise rosii si mosi craciuni.
Se facea ca eram la coada la libraria Corina, adica in centru, acum doi ani. Era cu numai cateva zile inainte de Craciun. O nebunie acolo - parca venea sfarsitul lumii si daca te prindea momentul cu o carte in mana prindeai un loc mai bun in viata de apoi. Cu chiu, cu vai, m-am descurcat sa gasesc o carte anume si totodata sa nu daram prea multe carti.
La coada erau multi oameni. Dupa cum se intampla cand au concetatenii nostri de asteptat la rand, oamenii se simteau nedreptatiti, umiliti, batjocoriti chiar pentru ca aveau de asteptat. Si-uite-asa, cu volumele Harry Potter si Garcia Marquez in brate, la rand, oamenii se plangeau: “Astia-si bat joc de noi! Asteptam de 15 minute, asa ceva nu se poate!” Pe binecunoscutul principiu “ne miscam si noi mai cu talent?” In fine. Eu rasfoiam cartea aleasa din raft.
Inaintam la coada incet, dar sigur. Mai erau cateva persoane in fata mea pana sa ajung si eu sa platesc cand aud ca domnisoara careia ii venise randul la casa cerea mila si rabdare: “Dar ma duc acum la bancomat. Va rog, ma grabesc, pot lasa cartile aici? Daca mai stau o data la coada nu mai ajung…” Vanzatoarea o privea fara indurare. Nu si nu. Nu ii ajungeau banii. Mai avea nevoie de 50 de mii.
Si am simtit o caldura in tot corpul auzind acestea si amintindu-mi de un text din Reader’s Digest-ul american imprumutat de la o profesoara (si niciodata inapoiat…) in care o doamna cu venituri modeste isi duce copilul la cumparaturi si cand sa plateasca isi da seama ca i s-a furat portofelul. In povestire, ultimul om de la rand intinde un dolar persoanei din fata pentru ca banii sa ajunga “din mana-n mana, pana-n fund la casiera” (nu taxatoare) si din mana-n mana, suma a tot crescut (ca mai puneau oamenii bani, desigur) si la casiera au ajuns 20 de dolari, cat ii trebuiau femeii sa plateasca. Am plans cand am citit textul prima data.
Cum spuneam, eram la coada la libraria Corina si simteam ca e momentul sa fac o fapta buna. Am inaintat pe langa rand spre casierie, sub privirile pline de repros ale celorlalte persoane (”ce faci, domne, te bagi in fata?!”) si am batut-o pe umar pe domnisoara. “Iertati-ma, am auzit conversatia, de ce suma mai aveti nevoie?”
Domnisoara parea cu cativa ani mai mare decat mine. S-a intors si s-a uitat la mine: “Tu cine esti?!”
Eu am raspuns: “Eu, aaaaa…. eu, eu…”
Ea a zis: “Ce vrei?”
Eu, cu prezenta de spirit mititica, am scos din portofel 50 de mii si i-am intins: “Daca aveti nevoie, vi-i pot da eu…”
Ea: “Lasa-ma, domne’-n pace!”
Oamenii din jur se uitau chioras la mine. Am rosit. M-am simtit de parca luasem banii din portofelul ei, nu din al meu, si ea ma prinsese asupra faptului.
Dupa acest “vezi-ti de treaba ta” primit in freza mi-am cerut scuze si m-am intors la coada, la locul meu, sub privirile pline de repros ale celorlalte persoane (”dumneata sigur asteptai aici? n-ar trebui sa te asezi la capatul cozii?”).
Asta e spiritul Craciunului. Sa vrei sa ajuti aiurea-n… librarie.
Labels:
chill
Posts
Bilant anual... nu cred ca am chef sa-l continui... nu o sa declar nimic la finante anul acesta. Nici sentimente, nici dorinte... O sa astept doar anul urmator. Pana atunci trebuie sa ne pregatim de revelion. In terorie toata lumea face planuri pentru seara asta, insa in practica sunt foarte putini cei care stiu cu adevarat ce vor sa faca sau care chiar fac ceea ce au chef in ultima seara din an.
Aaaaaa... si mai e vascul... Piesa importanta pentru acest "eveniment". Nimeni nu uita sa cumpere o crenguta din prea-frumoasa planta parazita... Parazitii ridicati la rang de... plante importante...
%5B12%5D.jpg)
%5B11%5D.jpg)
.jpg)
(am facut chiar si un contract de parteneriat cu Louise 
)
