Noi... actorii propriei noastre vieţi... şi pentru fiecare greşeală, pentru fiecare sărut, pentru fiecare îmbrăţişare, mângâiere dată cuiva, pentru fiecare "te iubesc" spus cuiva trebuie să ne asumăm o responsabilitate... dar, dacă aceea responsabilitate este prea mare pentru a o putea duce până la sfârşit şi pentru a putea trăi cu ea ... atunci ce facem?Nu mă pot abţine să nu mă gândesc dacă nu cumva este doar un vis frumos din care, într-o bună zi o să ne trezim ... sau e doar realitatea şi într-un final totul se va transforma într-un vis urât ?
0 comments:
Post a Comment