I heart u!

4:45 PM / Posted by Marcus /

10 things I will always love about you...


1) Your radiant smile which lights up your face and shines through your beautiful eyes.


2) Your most beautiful eyes, which are as deep as the ocean and so very expressive of your every feeling.


3) The way you always read my mind and appeared when I needed you.


4) The way you cared about me and my life.


5) Your sincere interest in who I am.


6) Your love for honesty and morals.


7) The way you shared your stories and feelings with me.


8) The way you made me feel when I was with you.


9) Your thoughtfulness.


10) Your beautiful mind.

Labels:

hello Poland, nice to meet you

4:50 PM / Posted by Marcus /

After a long semester in Denmark, me and Izabela decided to spend the Christmas together with her family in Poland :) It's been 3 days since we arrived in the North part of Poland, Pomerania region, in the city of Gdynia, near Gdansk on the Baltic Sea Coast. We have landed in Poland on the "Lech Valensa" airport in Gdansk where Izabela's father and mother were waiting for us. I have met them before, when they were visiting Denmark in august so they were quite happy to see us together again :) We drove directly home where Marta (.young sis) and Michal (marta's b/f) were waiting for us with a delicious pizza with garlic sous - Made by Marta, made in Poland :)) Our first dinner was awesome and me and Izabela felt warmly welcomed. After dinner we had to unpack and drink a delicious polish wine made by "Tadek" - Izabela's grandfather :D While we were unpacking, Karolina (.wise sis) payed us a visit and said hello and welcome to Poland.
I call Karolina wise sis because she really is, an independent, married, successful and beautiful woman.
The next day, me and Izabela woke up pretty late and ate delicious breakfast. In the morning I found how nicely decorated is Izabela's house, which is located in a very select district called Dumbrova - on a hill (160m high from the sea level) surrounded by woods. Imagine waking up in the morning and looking on the window and not being able to recognize the surroundings ??? Is it a dream or is it real?? It was real I found out when Misu' (Family's dog) scratched the door of my room and entered inside to tell me "Good morning".
Misu is a very clever dog, he noticed that I woke up even if the door was closed, amazing, and jumping on my bed and said good morning was definitely unexpected... but very warmly of him. During our first day in Gdynia we have been to a walk around the district where even more neighbors have started to decorate their houses in different colors and different models. Some decorate their doors, some decorate their threes in the garden and some their windows. I guess the strategy is "decorate everything you can" so people can admire and notice your beautiful house. Well, there are only nice houses in this beautiful district. After I saw the district we returned home where Izabela's father, Eugenius light the fire in the chemny. We sat in front of the chemny and drank Tadek's wine (again).
When Marta and Michal came back home they joined us and shared with us Michal's wine :))) very sweet though. After a while Karolina came with her dog, Roxia, a golden retriwer 6 months old, very happy dog because it couldn't sit a second. Roxia either was preparing for "rally" or was happy to be surrounded by so many people !!! Our evening ended after we make sure that Lech Poznan won their last game in the Uefa Cup. Zajebiśce!
During our second day we were visiting Karolina at work. She works as an financial consultant for Citibank Poland. Before and after this short visit me and Izabela have been shopping a little, but just a little and I have noticed that in polish malls the man stores are on the ground floor while the women stores are on the first floor, which is different than Denmark, I guess Arad too! Prices in Poland are cheaper than in Dk and almost like in Romania. We have also seen the city's main boulevard and the harbor. In Gdynia, at the moment, is the tallest building in Poland - Sea tower - which has 38 floors.
Our third day was spent by finishing our school projects and sending them to our teachers. Deadline was one day after. We have been shopping in Gdansk during the evening and have finally visited the producer of great wines - Tadek (Izabela's grandfather). Izabela's parents drove us to Gdansk and on our way back, on the high way, 5 cars crushed in creating a carambol and everybody had to stop. We spent about 30-45 minutes on the high way until we could drive again and we all considered ourselves lucky of not being involved in that horrible car accident. Nobody was dead just 5 cars collided and blocked the entire traffic on the returning way from Gdansk to Gdynia.
Today we were around the city looking for few presents for friends that will visit us tonight . W e will also visit another friend tonight because she just moved in a new apartment together with her boyfriend. Tomorrow I will go to the hairdresser and will spent the evening with few other of friends that will come by. Weather is cold here and is a deep fog for the moment making impossible for me to take photos. At the first glance people seem friendly and hospitable which makes me feel more like home. I feel that this Christmas will be unique as days brings us closer. Polish carols are the best although I do not understand completely. Very nice to celebrate this time with Izabela, especially weekends, where we compliment each other and spread love all over :) Zimowe smaki!

Labels:

Craciunul

3:37 AM / Posted by Marcus /

Pentru câți dintre noi Crăciunul nu este cea mai frumoasă sărbătoare din timpul anului ? Câți dintre noi nu simțim atunci când vedem zăpadă, sau când știm că vine Moș Nicolae (că doar așa ne ziceau părinții când eram mici) că vine Crăciunul. Cu brad, globuri, cadouri, sărbătoare, vacanță și poate, de ce nu, și revelionul. O prietenă de-a mea mi-a luat-o cu câteva zile înainte și a scris deja despre Crăciun, în viziunea ei. A cam cuprins totul acolo. Crăciunul este perioada când pur și simplu simți că trebuie să fii altfel. Mult timp n-am înțeles asta. Mereu îmi spuneam, trebuie să fiu mai bun, pentru că venea Crăciunul. Dar parcă niciodată nu erau senzația sau sentimentul despre care auzisem. De câțiva ani însă, vine fără să îmi propun. Când simt că se apropie, iar asta vine de obicei pe la începutul lunii decembrie, în interiorul meu apare bunăstarea. Nu pot să mai fiu supărat, încerc să mă comport la fel de frumos cu toată lumea și mai presus de toate, să mai trec și pe la Biserică.

Toți spun despre Crăciun cam ce am spus eu până acum. Puțini își amintesc însă în ce constă în esență această sărbătoare minunată. Constă în a fi alături de familie. Nu știu voi, dar eu unul niciodată nu mi-am petrecut Crăciunul departe de mamă, soră, bunică, unchi etc. Mă simt mult mai bine alături de ei. Măcar 5 zile pe an (că punem aici și sărbătorile pascale) și tot e mai bine decât nimic. Sunt unicele 2 sărbători când stau cu ai mei, și nu îmi pare nimic în neregulă cu asta. Fericirea din dimineața de Crăciun (trecând peste cadouri), când te trezești și toată lumea e acasă, e zăpadă afară, frig, simți atmosfera de sărbătoare, nu se poate compara cu nimic. Am auzit spunându-se că Revelionul este o sărbătoare mult mai plăcută decât Crăciunul. În primul rând, eu nu consider Revelionul a fi o sărbătoare, ci o simplă petrecere. În afară de artificiile din centru, nimic diferit față de o simplă petrecere. În al doilea rând, mulți au părerea asta pentru că se strâng în gașcă, beau și ascultă manele. Să bei, în zilele noastre, tânăr fiind, e o dovadă. E o dovadă de cât de "tare" ești. De cât reziști. Trebuie să bei, altfel nu ești cool. Să fii manelist e și mai cool. De asta este Revelionul mai bun în viziunea lor. Crăciunul nu are nicio legătura cu băutul excesiv, în gașcă. Sărbătoarea de Crăciun este ceva sfânt. Nu sunt cea mai religioasă persoană din lume, și totuși, simt cum în preajma finalului de an mă cuprinde un dor de a fi diferit. Fiecare înțelege ce vrea din asta. Eu mereu înțeleg același lucru. Și anume că nu simt nevoia să fac nimic ieșit din comun. Simt nevoia să mă duc la rude, simt nevoia să spun Crăciun fericit!, să zâmbesc și să mă simt bine.

Spre deosebire de anii trecuţi, în acest an voi petrece Crăciunul în Polonia, dar tot alături de cineva drag. Voi fi în a doua mea casa şi nu la un hotel. Voi trăi un altfel de Crăciun alături de Izabela şi familia ei :) Voi încerca să vă ţin la curent cu tot ceea ce experimentez acolo şi tradiţiile Crăciunului polonez. Sper ca şi voi să aveţi un Crăciun minunat. Sfatul meu este să vă bucuraţi de Crăciun în adevăratul sens al cuvântului. Biliard în oraş puteţi juca şi pe 3 ianuarie şi berea din frigidere nu se strică în cluburi până după anul nou. Staţi cu familia, nici nu vă închipuiţi cât de greu este fără ei. Sărbători fericite.


Labels:

Amintiri despre viitor

4:50 PM / Posted by Marcus /

N-am trait in timpul marii recesiuni 1929 - 1933 dar imi propun totusi sa recompun din presa interbelica tabloul perioadei de acum opt decenii pentru a intelege ceva dintr-un trecut care pare sa nu mai treaca. Demersul meu se vrea un inventar al lucrurilor de evitat pe timp de criza.

1929: „octombrie negru“

Şi în Marea Recesiune a secolului trecut lucrurile stăteau la fel ca acum: autorităţile abordau patetic şi neprofesionist criza. Cu câteva luni înainte, economia „duduia“, iar cu câteva luni după eram în colaps, băncile făceau apeluri disperate întru sprijinirea fragilului leu, profesorii stăteau din grevă în grevă, iar mai periculos părea „iredentismul maghiar“. Sinucigaşii perioadei, „jenaţi financiar“, se duceau pe lumea cealaltă lăsând în urmă datorii şi implorând iertarea băncilor creditoare.

În 1929, la finele unui deceniu de aur care estompase memoria macabră a Primului Război Mondial, criza a lovit din plin „România dodoloaţă“. Bursele s-au prăbuşit, marile companii au început să se clatine din temelii, iar „şomajul“ a devenit, dintr-un simplu cuvânt, o realitate cotidiană alarmantă. Niciodată n-a părut mai evidentă prăvălirea citadelei capitaliste decât în lunile şi în anii care au urmat acelui „octombrie negru“ din 1929.

Au trecut aproape opt decenii de atunci, România bate la porţile unei noi crize economice de proporţii, iar comedia şi tragedia încă alcătuiesc aluatul din care ţara îşi prepară soluţiile anticriză.

Criza, mereu prea departe

Wall Streetul se prăbuşeşte prima dată pe 24 octombrie 1929. La Bucureşti, veştile ajung însă mai greu. Era internetului nu transformase încă miile de kilometri în secunde-distanţă. Trei zile mai târziu, cel mai mare ziar românesc al epocii, „Universul“, dedică, în fine, o „casetă“ evenimentului: „La Bursa de efecte din New-York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane acţiuni. Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică, înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“.

Nici „Dimineaţa“, ziarul stângii politice, nu se grăbeşte foarte tare. Abia pe 1 noiembrie titrează pe prima pagină: „Crahul catastrofal de la Bursa din New-York“, descriind pe larg haosul de pe piaţa bursieră americană.

Când vine vorba de România, optimismul e în floare. Criza e mereu „a lor“, a celorlalţi, mereu în altă parte: „În general, bilanţul Băncii Naţionale arată că situaţia economică a început să se îndrepte în mod foarte temeinic şi îndreptăţeşte speranţa ca, pe măsură ce se va valorifica noua recoltă, îmbunătăţirea să se accentueze“.

Mai mult, pe 7 noiembrie, se desfăşoară, la Bucureşti, Adunarea generală extraordinară a Uniunii Industriaşilor. Despre criză şi posibilele sale efecte? Nicio vorbă. România îşi trăia încă iluziile departe de un tăvălug financiar ce avea să „muşte“, cu forţă şi pe neaşteptate, câteva luni mai târziu.


„Băncile sunt Dumnezeu“

Starea de „dulce visare“ caracteriza şi vârfurile eşalonului politic românesc. Pe 10 noiembrie 1929, Ion Mihalache, la acea vreme ministru al agriculturii, publica în „Universul“ o „Scrisoare către plugari“, în care sfătuia agricultorul român să se arunce în braţele băncilor: „Agricultura nu se mai face azi numai cu «oasele». Trebuie să ne grăbim şi noi ca să nu ne dea cumpăna lumii peste cap. «Credit, organizare şi educaţie» sunt «Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh» al agriculturii române“. Un altfel de a spune că „Băncile sunt Dumnezeu“.

Prognozata modernizare a agriculturii dădea şi tonul reclamelor din paginile ziarelor româneşti. Iată, de pildă, un promo din „Universul“: „Calul este un animal răbdător şi iubit de toţi. El nu mai este însă la înălţimea cerinţelor moderne. Vechile prejudecăţi nu trebuie să continue. De ce nu v-aţi adresa Agentului Ford celui mai apropiat, cerându-i să vă dovedească foloasele şi economia pe cari le veţi putea realiza în comerţul Dvs. cu ajutorul unei camionete noi Ford. Acum este timpul pentru cercetarea acestei probleme, deoarece iarna vine cu paşi mari şi iarna în România este nu numai aspră, dar şi piedica cea mai de seamă în calea transporturilor cu cai“. Recesiunea venea însă cu paşi de gigant.


Oltenii şi dolarii falşi

Efectele crizei şi începutul recesiunii teribile care avea să afecteze România până la mijlocul anilor ’30 începeau să producă primii „descurcăreţi“. România profundă a avut în permanenţă anticorpii necesari pentru a dezlega iţele situaţiilor complicate: „De câtva timp s-a constatat că circulă în ţară noi bancnote false de 1.000 lei din seria celor falsificate în comuna Băileşti (Dolj). Bancnota se poate cunoaşte după hârtie, care este inferioară şi fără lustru. Culoarea bancnotei este închisă, iar filigramele nu sunt reuşite“.

Comedia nu se opreşte însă aici, căci în România începuseră să circule şi dolari falşi: „Tezaurul din Washington a înştiinţat poliţia Capitalei că s-au falsificat bancnote de 10 şi 20 dolari ai Băncii «Federal Reserve» din Missouri, seria 1928. Portretul lui Jackson, secretarul tezaurului, este imperfect“.

Şi dezbrăcaţi, şi cu banii luaţi

La sfârşitul lui iulie 1930, „Universul“ demarează o serie de reportaje sub titlul „Prin regiunile de munte ale Bucovinei“. Foametea, şomajul şi falimentul sunt imaginile cel mai des invocate. „Lipitorile satelor?“ Băncile, care iau dobânzi de 35%, şi cămătarii, majoritatea evrei, care cer 50-60%. Reporterul notează însă că sentimentul antisemit nu este răspândit. Şi, totuşi, câteva luni mai târziu, acelaşi „Universul“ titra pe prima pagină - „Provocatori de anarhie“, continuând: „Ţăranii evrei sunt împroprietăriţi, în vreme ce românii sunt dezbrăcaţi de cămătari. Ce să mai zicem de cazul de la Suceava descris de eminentul nostru confrate, d. C. Bacalbaşa? Acolo, primarul a închiriat oborul comunei unei asociaţii de 5 evrei, care luau câte 5 lei ţăranilor, ori de câte ori aceştia coborau din căruţe ceva, o scândură, un sac, orice. Când ţăranul n-avea cu ce să plătească îl dezbrăcau“.

„Să mai salvăm ce se mai poate salva“

Criza economică din perioada interbelică a fost una de supraproducţie, fiind agravată de scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei. La nivel mondial, a explodat la jumătatea anului 1929, afectând producţia de fontă, cupru, oţel, huilă, sare, cantităţi uriaşe de produse rămânând nevândute, în depozite. În România, imaginea-simbol a epocii este cea a ţăranului vărsând laptele pe câmp sau dând foc grânelor.

Cămătari evrei


Cifre seci spun totul despre dimensiunea dezastrului. O anchetă întreprinsă de Ministerul de Justiţie în 1932 indica faptul că aproape 2,5 milioane de agricultori aveau de rambursat datorii, contractate până în 1931, în valoare de 52 de miliarde de lei. Datoria cuprindea doar creanţele la bănci, nu şi datoriile de la individ la individ, estimate la aproape 20 de miliarde. Reversul medaliei indica o realitate alarmantă: nu era sat sau comună care să nu aibă unul sau mai mulţi cămătari, români sau străini, mai ales evrei.

La începutul anilor ’30, preţul chintalului de grâu scăzuse sub nivelul cheltuielilor făcute pentru a-l recolta. Marii proprietari, care făcuseră eforturi financiare considerabile pentru automatizarea procesului agricol, s-au găsit în situaţia de insolvabilitate. Modelul american eşuase lamentabil în România interbelică.

Reacţia guvernului a fost, pe toată durata recesiunii, aproape catastrofală. Preţurile mărfurilor de producţie autohtonă s-au menţinut la nivelul anilor care au precedat criza, dovedindu-se exagerate în raport cu puterea de cumpărare a populaţiei. Mărfurile agricole, neprotejate de nicio măsură vamală, au fost lăsate la discreţia concurenţei internaţionale, ceea ce a contribuit la scăderea preţurilor respective cu 60-70% faţă de perioada 1928-1929.

Falimente bancare răsunătoare


În plus, o adevărată hemoragie financiară a afectat România la începutul anilor ’30. Firmele cu capital străin s-au retras de pe piaţa românească, încercând să limiteze pierderile şi să mai salveze o brumă de profit. Conform estimărilor neoficiale, între octombrie 1929 şi iulie 1931 au „ieşit“ din România peste 17 miliarde de lei.

Inevitabil, sistemul bancar a intrat în colaps. Printre cele mai răsunătoare falimente sunt, în epocă, Banca Ţării Româneşti şi Banca Bercovici, ambele din Bucureşti. Criza bancară, anunţată încă din 1930, dă naştere la o adevărată panică printre deponenţi. „Să mai salvăm ce se mai poate salva“, devine sintagma-simbol a epocii. Oamenii încep să-şi retragă masiv banii depuşi.


„Cer iertare băncei creditoare...“

Cronica sinuciderilor la români pe vreme de criză rămâne în acelaşi registru specific naţional: tragicomedia. Pe 3 februarie 1930, „Universul“ scria: „Marele comerciant angrosist din Capitală, Jean Eschenasy, s-a sinucis. În strada Gabroveni 4, el avea un mare magazin de manufactură. În ultimul timp ajunsese într-o mare jenă financiară, din care cauză se neurastenizase. Ieri-dimineaţă a plecat foarte abătut de acasă şi a spus fiului său că nu va veni la masă. La prăvălie a stat până la ora 1, când a plecat odată cu întreg personalul. Eschenasy avea însă o altă cheie şi după câtva timp s-a înapoiat în prăvălie şi s-a spânzurat. În buzunarul hainei sinucigaşului s-a găsit o scrisoare cu următorul conţinut: «Mă simt incapabil să mai rezist. Văd ruina mea şi a familiei mele. Cer iertare familiei, băncei creditoare şi celorlalţi creditori ai mei»“.

Pe 28 februarie ’30, altă tragedie subliniată în „Universul“: „Altă victimă a crizei financiare, marele comerciant Pandele Brătulescu şi-a pus capăt zilelor. (...) Afaceristul era descoperit cu 25 de milioane. În ultimul timp era foarte abătut şi din cauză că i s-a aplicat o amendă de 200 mii lei, în conformitate cu legea“.

Năsturel şi Conservatorul

Pe 2 martie 1930, alt necaz: „Ieri, s-a sinucis pe o alee din faţa Ştrandului de la şosea inginerul Dumitru Năsturel, de 46 de ani, trăgându-şi două gloanţe de revolver în tâmpla dreaptă. Asupra cadavrului s-au găsit două scrisori, una adresată fratelui şi sorei sale, iar a doua soţiei sale. Dela frate şi soră îşi ia rămas bun, arătând ca motiv al sinuciderii jena financiară. Scrisoarea adresată soţiei este mai detaliată. O roagă să-l ierte pentru gestul ce-l face şi o povăţuieşte să nu se descurajeze şi să continue a urma Conservatorul“.

Scuze faţă de societatea de înmormântări


Pe 4 martie: „D.H.L. Grossman, mare petrolist ploieştean, a încercat să se sinucidă astăseară, bând 500 gr. spirt în care dizolvase câteva pastile. Cauza acestei încercări disperate este situaţia financiară critică în care se găsea, provocată de ultimele scăderi de preţuri ale ţiţeiului. Dealtfel, era şi bolnav“.

Pe 18 iulie 1933, absurdul perioadei atinge nivelul maxim: „Răpus de mizerie şi urmărit de creditori, un bătrân comerciant din Ploeşti şi-a pus capăt zilelor. Anghel Goldstein a lăsat în urma sa trei scrisori. Una, adresată primului procurer, în care îşi explică fapta, rugând să nu i se facă autopsia. A doua, adresată societăţii Sacre de înmormântări, în care îşi cere scuze pentru deranjul ce îl produce, rugându-i să-l înmormânteze la un loc mai bun. A treia, adresată proprietăresei, nu a fost încă deschisă, destinatara nefiind în localitate. Anghel Goldstein venise în Ploieşti din Focşani la câţiva ani după război şi a deschis un mare magazin în plin centrul oraşului. Din cauza crizei care bântuie cu atâta furie, Goldstein a căzut în faliment. El nu s-a dat uşor învins, ci timp de aproape trei ani a luptat cu necazurile, încercând să se refacă. A fost însă imposibil. În ultimul timp, nefericitul bătrân a intrat ca vânzător la un magazin de manufactură, unde era mulţumit că-şi putea câştiga existenţa. Un creditor din Bucureşti însă, auzind că are o leafă, i-a făcut poprire pe ea, iar patronii magazinului la care funcţiona, ferindu-se de neplăceri, l-au concediat din serviciu. Ajuns pe drumuri, a pierdut orice speranţă şi a recurs la funestul gest al sinuciderii“.


„Statul se desinteresează complect de profesori“

Cu sau fără cele aproape opt decenii care s-au aşezat peste cea mai mare recesiune economică a secolului trecut, România pare să trăiască, mereu, în interiorul aceloraşi coordonate. Şi la sfârşitul lui 1929, ţara se confrunta cu problemele ce fac astăzi actualitatea: „Profesorii secundari îşi încep cariera cu 7.000 lei pe lună, adică cu atât cât costă numai chiria lunară a unei locuinţe modeste, iar pentru tot restul de cheltuieli ale unei vieţi de familie, statul se desinteresează complect, părăsindu-i absolut la voia întâmplării. Starea învăţământului nostru nu este decât efectul acestei crime politice împotriva profesorimii“. Şi, fiindcă aşa nu se mai putea, dascălii pregăteau o grevă de proporţii.

„Iredentiştii maghiari“


O altă piesă de mare audienţă astăzi făcea săli pline şi atunci - „Ungurii şi noi“. Mai conta că România se afla pe marginea unei recesiuni de care nimeni nu se arăta interesat? Ţara îşi ducea războaiele cu „duşmanii“:

„La serbările naţionale organizate de iredentiştii maghiari au luat parte, în calitate de delegaţi ai partidului maghiar din România, domnii Iosef Nemes şi Sandor Fischer. În Bucureştii a toate răbdător, ca şi în toate oraşele din Ardeal, propaganda maghiară a reuşit să introducă filme iredentiste. Şi guvernul tolerează propaganda criminală în ţara noastră şi se crede obligat să dea sute de milioane foştilor funcţionari maghiari care au refuzat să depună jurământu. Dulce ţară...“.

1930 a venit însă cu veşti proaste pentru toată lumea. În ciuda optimismului naiv care contaminase discursul public în preajma crahului bursier, deceniul al patrulea n-avea niciun gând să menajeze destinele românilor.

„Universul“ descrie magistral starea naţiunii: „Greutatea de a trăi se simte din nefericire tot mai apăsat în ţara aceasta bogată şi cu procentul celei mai puţin dense populaţii în raport cu suprafaţa. Greutatea de a trăi se simte în rândurile claselor nevoiaşe - printre muncitorii din industrie, printre ţăranii lipsiţi de pământ, printre proletariatul intelectual. Vin la Bucureşti din toate colţurile ţării. Vin lucrători şomeri şi vin absolvenţi de şcoli superioare, licenţiati, doctori şi diplomaţi ai diferitelor academii de studii din străinătate, agăţaţi toţi de speranţa că vor cuceri aici un post cât de modest sau că vor găsi orice alt rost provizoriu până la un viitor «mai bine». Dar cum vin aşa se întorc. Ba, de cele mai multe ori nici nu mai au cu ce să se’ntoarcă“.

Sacul, mai scump decât conţinutul


Urbanitatea precară a României interbelice era însă doar o parte a problemei. Pătura rurală însuma încă procentul cel mai însemnat de populaţie. În consecinţă, cel mai afectat de recesiune. „Le dăm foc!“, ameninţau peste tot ţăranii, puşi în faţa preţurilor derizorii la care se comercializau produsele agricole. „Tragedia producţiei noastre şi-a atins punctul culminant. Costul unui sac gol e mai mare decât produsul cu care se umple. Pentru un bilet de cinematograf unde poţi admira pentru o oră pelicula «Amanta abandonată» trebuie să duci la casă un sac cu 60 de kg de orz sau o cisternă de ţiţei“, scria „Universul“. Concluzia, la mijlocul lui 1930, nu putea fi decât una: „Trecem prin împrejurări cum n-au mai fost. A ajuns cuţitul la os“.


„Trecutul sbuciumat al poporului“

Ca de obicei, istoria e chemată să justifice „de ce ni se întâmplă“. Pe 3 „decemvrie“ 1929, ţărănistul Mihai Şerban a ţinut un antologic „discurs cu ocaziunea desbaterii adresei de răspuns la mesajul de deschidere a sesiunii corpurilor legiuitoare“. „Poporului românesc, aşezat la porţile răsăritene ale Europei, i-a revenit partea cea mai ingrată din diviziunea de roluri şi de muncă, în evoluţia istorică a neamurilor. Chiar atunci când valurile de năpastă ale migraţiunii popoarelor n’au putut fi pe deaîntregul oprite de piepturile strămoşilor noştri, totuş ele au trecut mult slăbite spre apus, unde adesea s’au aşezat dela sine. Aceste lupte au cerut sacrificiul unei părţi a fiinţei noastre etnice“. Ţărănistul descrie corect starea economiei româneşti care s-a grăbit „să facă o Cameră de comerţ înainte de a avea una a Agriculturii“: „Fiind vorba de un Stat agrar, trebuie să subordonăm problema agricolă cauzei agricultorului. Căci dacă vom mai continua cu concepţia depână acum, acestuia nu-i mai rămâne drept parte decât resemnarea în mizerie sau emigrarea, sau revolta“. Concluzia nu poate fi decât una, în cheie mistică: cu ajutorul bunului Dumnezeu, trecem noi şi de asta, pentru că: „Merită acest popor, prin originea şi trecutul său sbuciumat, prin calităţile rasei şi bogăţia zestrei sale, o soartă mai bună în concertul civilizaţiei contemporane“.

Labels:

If I were a boy ...

4:09 PM / Posted by Marcus /

... oh wait, I am a boy and love this video :D
one of beyonce's best, love it. This is one of the best music videos I have ever seen. It is like a movie and song in one. I can listen over and over again. Hope some of you like it, too. It makes me think about "the power" I have in the relationship, and aware of how to use in the most effective way... to bring the best outcome for everybody. "A win-win situation" :)

Labels:

Because of you people :)

5:06 PM / Posted by Marcus /

Everyday, when I wake up, I open the blinds and look out the window and think to myself how blessed I am that I have wonderful people in my life.

Then I smile ...

Labels:

Thats the thing ... Simple is better

11:57 PM / Posted by Marcus /

This is the answer!!! Listen to this girl seriously! Earth First. This movie is made too simplistic so everybody could understand the message cause the point here is to inform and create a conscience about the problem. Real change can only come from the people.
Let's change people ... We CAN make it change.
Lets create something new I'll just say: it seems we live in a wrong era, we as human beings have to find a way to unite great masses of people who love and respect our planet and thus nature, pieceful and friendly goverments and policies. but this is utopia. how?!! It is ALL our problem, but some of us are more responsible than others. When was the last time you needed to walk 3 miles to carry 3 litres of water? Easier to go to the mall in the 4x4 to buy a mega diet coke perhaps? Why is there toxic stuff in our stuff, and why does it cost more if you buy things without the toxic stuff? It makes me mad to know that there is so much toxic stuff. The good news is that we are consumers and hold the power. Be aware of what you purchase. We all need to be happy with what we've got, and stop asking for more.

Labels:

I believe in Barack

8:47 PM / Posted by Marcus /

This election had many firsts and many stories that will be told for generations. But one that's on my mind tonight is about a woman who cast her ballot in Atlanta. "She's a lot like the millions of others who stood in line to make their voice heard in this election except for one thing - Ann Nixon Cooper is 106 years old.

She was born just a generation past slavery; a time when there were no cars on the road or planes in the sky; when someone like her couldn't vote for two reasons - because she was a woman and because of the color of her skin.

And tonight, I think about all that she's seen throughout her century in America - the heartache and the hope; the struggle and the progress; the times we were told that we can't, and the people who pressed on with that American creed: Yes we can.

At a time when women's voices were silenced and their hopes dismissed, she lived to see them stand up and speak out and reach for the ballot. Yes we can.

When there was despair in the dust bowl and depression across the land, she saw a nation conquer fear itself with a New Deal, new jobs and a new sense of common purpose. Yes we can.

When the bombs fell on our harbor and tyranny threatened the world, she was there to witness a generation rise to greatness and a democracy was saved. Yes we can.

She was there for the buses in Montgomery, the hoses in Birmingham, a bridge in Selma, and a preacher from Atlanta who told a people that "We Shall Overcome." Yes we can.

A man touched down on the moon, a wall came down in Berlin, a world was connected by our own science and imagination. And this year, in this election, she touched her finger to a screen, and cast her vote, because after 106 years in America, through the best of times and the darkest of hours, she knows how America can change. Yes we can.

America, we have come so far. We have seen so much. But there is so much more to do. So tonight, let us ask ourselves - if our children should live to see the next century; if my daughters should be so lucky to live as long as Ann Nixon Cooper, what change will they see? What progress will we have made?

This is our chance to answer that call. This is our moment. This is our time - to put our people back to work and open doors of opportunity for our kids; to restore prosperity and promote the cause of peace; to reclaim the American Dream and reaffirm that fundamental truth - that out of many, we are one; that while we breathe, we hope, and where we are met with cynicism, and doubt, and those who tell us that we can't, we will respond with that timeless creed that sums up the spirit of a people:

Yes We Can. Thank you, God bless you, and may God Bless the United States of America."

Barack Obama,
United States of America's new President


Barack Obama defined the kind of change he hopes to bring to America at a
Town Hall in Concord New Hampshire on September 12th 2008

Labels: ,

I need you

12:18 AM / Posted by Marcus /

Izabela... I appreciate you beyond belief for everything you are and have ever been to me. I love and trust you more and more with each day that passes. You never fail to bring a smile to my face. You're amazing and I hope you never fail to see that. Thank you for always believing the best of me, and reminding me that any perceived flaws only reinforce that I am human. I love you more than anything.


Labels: ,

One hill

10:21 PM / Posted by Marcus / comments (0)

It's said that the saddest thing a man will ever face is what might have been... but what if the man who's faced with what was... or what may never be... or what can no longer be... choosing the right path is never easy, it's a decision we make with only our hearts to guide us... but sometimes we find our way to something better... sometimes we fight through the regret and remorse of our mistakes, our malice and our jealousy, and the shame we feel for not being the people we were meant to be... and that's when we find our way to something better... or when something better finds its way to us.

Labels:

Proiectul Blue Beam

1:19 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Proiectul Blue Beam (Raza Albastră) intenţionează simularea venirii lui Iisus pentru a manipula oamenii şi a distruge credinţa şi religiile.

„Vom avea un guvern mondial, fie că vă place, fie că nu. Singura întrebare este dacă el va fi creat prin cucerire sau prin consimţământ.”

Paul Warburg - membru al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), declaraţie făcută în februarie 1950 în faţa Senatului american.

„Suntem în zorii unei transformări globale. Nu mai avem nevoie decât de o criză majoră adecvată şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială.”

David Rockeffeler – preşedinte de onoare al Consiliului pentru Relaţii Externe (CFR), preşedinte de onoare al Comisiei Trilaterale, membru Bilderberg, declaraţie făcută în septembrie 1994

În 1994 jurnalistul canadian Serge Monaste prezenta un amplu şi bine documentat material despre Proiectul NASA Blue Beam. Distrugerea credinţei prin false descoperiri arheologice de genul recentului “sarcofag al lui Iisus”. Organizarea unei gigantice mistificări în care se va simula prin proiecţii holografice venirea lui Iisus. Utilizarea undelor de joasă frecvenţă pentru controlul mental. Sunt doar câteva dintre planurile de instaurare a noii religii mondiale satanice cuprinse în acest proiect.

Fost ziarist la publicaţia canadiană L’Enquete şi fondatorul unei agenţii de presă independente - International Free Press Network, Serge Monaste este bine cunoscut ca autor al unor numeroase articole despre Noua Ordine Mondială. Serge Monaste a murit în condiţii suspecte. Încă din 1994 el spunea într-un interviu că a fost ameninţat în mod repetat de primul ministru canadian şi de Vatican.. Sub pretextul că nu are voie să îşi educe copiii acasă, autorităţile l-au arestat şi i-au sechestrat familia.. Întors acasă, Serge Monaste, care nu suferise niciodată de probleme cardiace, a avut un atac de cord în urma căruia a murit. La scurtă vreme, un alt jurnalist care îl ajuta în investigaţii a murit tot în urma unui atac de cord, la fel de suspect. În dezvăluirile sale Serge Monaste arată pe baza unor documente autentice cum pot fi provocate astfel de atacuri de cord unor persoane incomode.

Vă prezentăm în continuare extrase din prezentarea realizată de Serge Monaste în 1994 în care demască proiectul Blue Beam. Traducerea după înregistrarea audio a fost completată cu comentariile noastre privitoare la o serie de evenimente ce confirmă parcurgerea unora dintre etapele acestui proiect.

“International Free Press Network nu este un grup religios sau o organizaţie politică, ci o agenţie de presă independentă care realizează investigaţii. Suntem specializaţi în investigarea şi publicarea de rapoarte speciale şi casete audio care demască dedesubturile implementării unei Noi Ordini Mondiale. Scopul nostru este să îi ajutăm pe oameni să realizeze că venirea Noii Ordini Mondiale nu este un vis şi nici o presupunere paranoică. Este un proiect satanic în curs de desfăşurare. Care este scopul lui? Să distrugă religiile tradiţionale şi mai ales religia creştină şi să le înlocuiască cu o religie mondială unică, bazată pe cultul omului. Să abolească familia aşa cum o ştim noi astăzi şi să o înlocuiască cu indivizi (cetăţeni mondiali, oameni universali n.n.) care lucrează fiecare pentru gloria guvernului mondial unic. Să distrugă orice formă de creativitate artistică sau ştiinţifică pentru a putea implementa o singură viziune, cea a guvernului mondial. Să implementeze apartenenţa obligatorie la un stat mondial condus de o forţă militară unică, de o Justiţie mondială, de o singură lege comercială, să îi oblige pe oameni să trăiască într-o pace falsă şi să impună o nouă religie şi o nouă cultură mondială.”

“Blue Beam (raza albastră) este un proiect al NASA care presupune patru direcţii de parcurs pentru implementarea noii religii mondiale New Age. Această religie este chiar baza noului guvern mondial, pentru că fără aducerea omenirii în această sclavie spirituală dictatura Noii Ordini Mondiale nu ar fi posibilă.“

False descoperiri arheologice pentru a submina credinţa

“Primul pas în acest proiect vizează discreditarea sau re-evaluarea tuturor cunoştinţelor religioase de până acum. Prin crearea unor cutremure artificiale în locaţii precise de pe planetă, în care s-a presupus mereu că se ascund secrete importante, se va urmări scoaterea la lumină a unor aşa-zise noi descoperiri arheologice prin intermediul cărora se va “dovedi” că doctrinele marilor religii sunt false.“

Ne vom opri mai mult asupra modului în care această etapă este deja pusă în aplicare, pentru că am asistat de curând la un astfel de „cutremur”… de data aceasta mediatic. În seara zilei de 26 februarie 2007 pe toate posturile TV româneşti şi internaţionale James Cameron anunţa lumii că a descoperit «sarcofagul lui Iisus» şi al familiei sale. Iniţial am crezut că este vorba despre un nou film. La urma urmei cel care ne vorbea era un regizor, un creator de ficţiuni precum Terminator, Alien sau Titanic. De data aceasta însă James Cameron vorbea cu convingere despre o mare descoperire arheologică, despre dovezi ştiinţifice, despre teste ADN şi statistici care puneau la îndoială chiar bazele religiei creştine. Arheologii găsiseră 10 cutii cu oase pe care se aflau inscripţionate nume. Pe şase dintre ele se aflau nume cheie din Noul Testament: Joshua - Iisus, Maria, Iosif, Meriem - Maria Magdalena, Matei, Iuda. Despre celelalte patru nume care nu aveau atâta semnificaţie religioasă, James Cameron nu a amintit însă nimic.

A susţinut doar că are dovada că acestea sunt oasele lui Iisus, ale mamei sale Maria, ale tatălui său Iosif, ale Mariei Magdalena (Meriem) - soţia sa conform testelor ADN realizate asupra oaselor şi fiului lor – Iuda. Testele ADN puteau într-adevăr dovedi că oasele respective aparţineau unui cuplu care avea şi un copil, însă nu dovedeau că aparţin lui Iisus. În plus numele respective erau ceva comun în Ierusalimul acelor vremuri. Erau întâlnite la fel de des cum am întâlni noi acum numele de Ion, Maria şi Gheorghe. Pentru a elimina şi acest impediment din calea mistificării sale Cameron invocă părerea unui expert în probabilităţi, Andrey Feuerverger. Acesta calculează ce şansă există ca cele şase nume găsite pe sicriele de la Ierusalim să fi făcut parte din familia lui Iisus. O falsă problemă pentru că în realitate nu are cum să existe un sicriu al lui Iisus şi chiar dacă ar exista, statistica nu este relevantă pentru a o rezolva. Răspunsul expertului contrazice teoria regizorului: statistic şansa este 1 la 600. Iar acesta, în loc să spună că în proporţie de 99% nu are cum să nu fie vorba de familia lui Iisus, spune că există totuşi o şansă!

În plus această manipulare atât de intens mediatizată este infirmată chiar de cel care a descoperit osuarele, arheologul Amos Kloner. Într-un interviu publicat în Jerusalem Post, dar nu atât de intens mediatizat el spune: „Ceea ce pretinde documentarul este un fals istoric. Nu există un mormânt al familiei lui Iisus. Nici nu se putea face un astfel de mormânt, astfel încât să cuprindă persoane care au murit în locuri diverse, la distanţe mari în timp.” Cine are interesul ca lui James Cameron să i se acorde minute în şir de emisie pe toate canalele TV din lume, prezentând de fapt o ficţiune? Cine are interesul să mediatizeze atât de intens o aşa-zisă descoperire care atacă credinţa creştină? Aceiaşi care au conceput şi proiectul Blue Beam, la a cărui punere în practică vedem că participă acum celebrul regizor.

Show-ul secolului – „Venirea lui Iisus”

Al doilea pas al proiectului NASA presupune organizarea unui gigantic spectacol holografic proiectat chiar pe cer, astfel încât să fie vizibil pe întreaga planetă, care va simula venirea lui Mesia. Prin emisia unor unde care acţionează direct asupra creierului, fiecare om va vedea în această hologramă pe Mântuitorul specific religiei sale şi îl va auzi vorbindu-i în limba lui.

Cu ajutorul unor computere performante care vor coordona spectacolul şi al sateliţilor din jurul pământului care vor emite semnale de joasă frecvenţă (LF), foarte joasă frecvenţă (VLF) şi extrem de joasă frecvenţă (ELF) vor fi proiectate holograme folosind pe post de ecran pelicula de sodiu care înconjoară pământul la o înălţime de aproximativ 100 de km. Animarea pe computer şi semnalele auditive vor părea că provin din adâncimile spaţiului şi îi vor face pe adepţii ardenţi ai diferitelor religii să creadă că sunt martorii mult promisei întoarceri a propriului Mesia.

“Apoi proiecţiile lui Iisus, Mohamed, Buddha, Krishna etc. se vor uni într-o singură imagine şi « Salvatorul » universal le va face o mare revelaţie. Le va spune că diversele scripturi sunt false şi că vechile religii sunt responsabile pentru răul de pe planetă.. De aceea ele trebuie abolite pentru a lăsa locul unei noi religii care va fi condusă de el, unicul Dumnezeu pe care îl pot vedea cu ochii lor şi auzi cu urechile lor.”

Diabolicul plan prevede ca în urma acestei apariţii să se creeze o mare dezordine socială, în care milioane de susţinători fanatici ai dogmei unei religii se vor ridica împotriva altor milioane de susţinătorilor fanatici ai dogmei altor religii. Se vrea astfel generarea unor conflicte cum nu s-a mai văzut până acum. Pare de domeniul fanteziei, însă mijloacele pentru a realiza aceasta deja există..

„Diverse servicii secrete arată că în ultimii 25 de ani (este vorba de anul 1994 n.n.) fosta URSS a stocat deja într-un computer extrem de avansat informaţii despre proprietăţile electrice, chimice şi biologice ale creierului uman rezultate în urma studiilor pe milioane de oameni. Aceste date permit manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale. Au fost stocate de asemenea şi date despre toate limbile şi dialectele vorbite în prezent pe glob pentru a fi generate mesaje artificiale pe înţelesul oricui. Existenţa unor astfel de computere este menţionată şi într-un articol publicat în martie 1983 în ziarul Sidney Morning Arrow.

La fel stau lucrurile şi în SUA şi Europa. Încă din anii ‘70 s-au realizat cercetări asidue privind combinarea undelor electromagnetice şi a hipnozei.. În 1974 cercetătorul G.F. Shapis scria: «Cuvintele hipnotizatorului pot fi modulate electromagnetic, astfel încât să acţioneze direct asupra creierului sub formă de unde, fără a mai fi nevoie de receptarea şi transportarea sunetului şi fără ca persoana expusă la astfel de influenţe să aibă vreo şansă de a controla fluxul informaţional receptat.» Cei care cercetează fenomenul de channeling au observat că numărul celor care se consideră canale a crescut exponenţial de când se fac astfel de cercetări. Cei care practică aşa ceva ar trebui să îşi utilizeze simţul critic şi discernământul pentru că de cele mai multe ori nu cunosc sursa a ceea ce ei numesc ghidare divină.”

Vorbirea artificială asigură controlul mental


„Existenţa unor astfel de tehnologii ţine de a treia direcţie de dezvoltare a proiectului Blue Beam care vizează comunicarea telepatică şi electromagnetică prin unde de joasă, foarte joasă şi extrem de joasă frecvenţă care îi va face pe oameni să creadă că îl aud pe propriul lor Dumnezeu vorbindu-le. Astfel de unde generate de computer vor fi transmise prin intermediul sateliţilor şi vor interacţiona cu gândirea naturală, făcând să apară ceea ce se numeşte vorbire artificială”. Acest gen de tehnologie există încă din anii ‘70 şi a fost perfecţionată prin cercetări ulterioare privind relaţia dintre creierul uman şi computer.

În ianuarie 1991 la Universitatea din Arizona a avut loc conferinţa intitulată „Cercetarea avansată NATO cu privire la fenomene emergente ale sistemelor biomoleculare”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Într-una din lucrările prezentate la această conferinţă erau prezentate echipamente care puteau face un orb să vadă sau un surd să audă. Echipamente care puteau calma orice durere, fără a interveni cu medicamente şi a căror utilizare ar fi permis oricărei fiinţe umane să îşi menţină şi la vârste înaintate aceleaşi funcţii de la tinereţe. Autorul lucrării în cauză trăgea un semnal de alarmă asupra pericolului ca astfel de cercetări să fie deturnate de la scopul lor iniţial şi să fie folosite împotriva oamenilor. El afirma că astfel de echipamente sunt operaţionale în cadrul CIA şi FBI, nu pentru a vindeca oameni, ci pentru a tortura şi omorî pe cei care se opun sistemului sau pentru a crea ceea ce în mod obişnuit se numeşte „candidat manciurian”.

Avem date care arată că astfel de experimente au loc şi în Marea Britanie, Australia, Franţa, Germania şi Finlanda. Agenţiile guvernamentale şi corporaţiile care lucrează mână în mână cu ele sunt gata să facă orice pentru a-şi atinge obiectivul: controlul social total. De ce? Foarte simplu. În primul rând, dacă terorizezi populaţia şi o faci să se teamă pentru siguranţa şi viaţa sa, îţi va fi mai uşor să implementezi un sistem draconic, să o supraveghezi, să o dezarmezi şi apoi să îi spui că totul este pentru protecţia ei. În al doilea rând pentru că aşa este mai uşor să promovezi un nou sistem politic şi social, în locul celui vechi care pare să nu mai funcţioneze. Evident că alternativa este pregătită de multă vreme şi se numeşte Noua Ordine Mondială. Frica a fost mereu utilizată ca un instrument cu care Elita a controlat şi a subjugat masele. Vechea zicală „Divide et impera” (Dezbină şi stăpâneşte) a fost aplicată în toate colţurile planetei pentru a avea siguranţa că oamenii sunt speriaţi, se tem pentru siguranţa lor şi îşi pierd încrederea în ceilalţi oameni. Şi aceasta este tot o formă de control mental.”


Subliniem faptul că Serge Monaste spunea toate acestea în 1994, anticipând astfel înscenarea de la 11 septembrie 2001, care a permis instaurarea unui sistem de teroare şi a unor reguli stricte de supraveghere a populaţiei sub pretextul asigurării siguranţei acesteia.

Controlul mental de astăzi presupune mult mai mult, arată Serge Monaste în continuare. Iată ce scria în 1970 psihologul Gene V. Mc Connell într-un articol publicat în Psychology Today: „A venit ziua în care putem combina privarea senzorială cu drogurile, hipnoza şi manipularea prin recompensă-pedeapsă pentru a câştiga un control aproape absolut asupra comportamentului unui individ. Putem deci realiza rapid şi cu destulă eficienţă un fel de spălare a creierului care duce la schimbări dramatice de comportament şi personalitate. Ar trebui să dăm o nouă formă societăţii astfel încât să fim cu toţii antrenaţi încă de la naştere să facem ceea ce societatea vrea ca noi să facem. Avem tehnologia necesară pentru a face aceasta.. Nimeni nu este stăpânul propriei personalităţi. Nimeni nu are nimic de spus cu privire la ce fel de personalitate dobândeşte, deci nu are nici un motiv de a refuza să dobândească o nouă personalitate, dacă cea veche pe care o are este anti-socială”.

Dovezi ale existenţei tehnologiei pentru control mental

„Tehnologia ce urmează a fi utilizată pentru controlul minţii în Proiectul Blue Beam include un transmiţător care emite pe frecvenţa sistemului nervos uman. El a fost deja produs de firma Laurel Electro-Optical System din Pasadena, California. Laurel este unul dintre colaboratorii apropiaţi ai Aviaţiei Americane şi a lucrat mult în domeniul construirii unor arme care să implementeze mesajul direct în mintea inamicului. Aparatul utilizează radiaţii electro-magnetice şi frecvenţe extrem de joase şi a fost utilizat pentru a tortura fizic şi mental oamenii de la distanţă. Arme de acest tip au fost aplicate în anii ‘70 contra femeilor britanice care protestau împotriva prezenţei unor rachete americane în baza aeriană Greensam Common Air Base. Această armă poate induce o totală privare senzorială auditivă şi acţionează direct asupra nervilor auditivi, cu asemenea putere încât îi blochează victimei inclusiv capacitatea de a-şi auzi propriile gânduri. Exact ca în vechea zicală care spune: „e aşa mult zgomot aici că nu mă pot auzi nici pe mine gândind.

Dovezi despre existenţa unor astfel de tehnologii există inclusiv în publicaţii ale Departamentului American al Apărării. Căpitanul Paul E. Tyler semnează o lucrare având ca titlu „The electromagnetic spectrum and low intensity conflict” (Spectrul electromagnetic şi conflictul de intensitate joasă) inclusă în colecţia „Low intensity conflict in modern technology” (Conflictul de joasă intensitate în tehnologia modernă) publicată în 1986 de Air University Press, Maxwell Air Force Base, Alabama. Aici se vorbeşte despre microunde care generează senzaţii auditive care pot fi auzite doar de individul ţintă. Tehnologia este relativ simplă şi poate fi folosită doar având la dispoziţie un banal radar de poliţie.. Fascicolul de microunde generat de aparat este modelat în frecvenţe audio şi transmis direct în creier de care este receptat ca o voce, deşi nu a fost emis nici un sunet. Exact ceea ce se va petrece în proiectul Blue Beam.

În cartea sa „Corpul electric,” Robert Becker, nominalizat la premiul Nobel, descrie o serie de experimente conduse la începutul anilor ‘60 de Olenfree, în cadrul cărora s-au obţinut astfel de fenomene. Olenfree a mai descoperit şi cum poate să încetinească, să accelereze sau chiar să oprească inima unei broaşte prin sincronizarea pulsului cu frecvenţa unor microunde. De aici până la provocarea unor atacuri de cord unor fiinţe umane este doar un pas.

Tot în aceeaşi lucrare, Robert Becker menţionează cercetările dr. Joseph C. Sharp de la Institutul de Cercetare al Armatei Walter Reed, care a realizat teste pe propria persoană. În timp ce se afla într-o cameră perfect izolată fonic (deci prin pereţii căreia nu puteau pătrunde sunete) a auzit cuvinte ce i-au fost transmise prin simpla generare a unor unde electromagnetice cu vibraţie analoagă cuvintelor receptate de el. Concluzia a fost: „un astfel de aparat poate fi în mod clar aplicat în anumite operaţiuni în care se doreşte ca ţinta să ajungă la nebunie sau să îi transmiţi instrucţiuni nedetectabile de altcineva.”

Şi James Lin explica în 1978 în cartea sa intitulată „Microwave Auditory Effect and Application” (Efectul auditiv al microundelor şi aplicarea lui) cum poate fi auzită o voce transmisă direct către creier fără a exista o vibraţie sonoră.

Pe 21 septembrie 1977 CIA a prezentat rezultatele studiilor sale în faţa subcomisiei pentru sănătate şi cercetare ştiinţifică a Senatului american. Doctorului Sidney Gottlieb care conducea programul MK Ultra la acea vreme i s-a cerut în mod explicit să discute despre cercetările CIA privind acţiunea de la distanţă asupra organismului uman prin mijloace electronice.

Controlul total asupra planetei va fi obţinut prin teroare

„A patra dimensiune a proiectului Blue Beam include controlul total asupra planetei. Pentru aceasta se va simula o invazie extraterestră în marile oraşe ale lumii. Se mizează pe faptul că ţările care deţin armament nuclear îl vor utiliza pentru a se apăra de acest pericol, devenind apoi total vulnerabile faţă de adevăratul atac, ce va fi realizat ulterior de guvernul din umbră.”

Subliniem aici că tema unui atac extraterestru simultan în marile oraşe ale lumii apare aproape obsesiv în filmele de la Hollywood. În urma unui astfel de atac toate ţările mari, SUA, China, Rusia etc., colaborează între ele atacându-i pe extratereştrii cu armele de care dispun. Fără nici un rezultat. Când situaţia pare a fi disperată apare El – unicul Salvator. Vedem cum prin astfel de filme ni se oferă de fapt modele de gândire. Suntem antrenaţi să ne temem de un atac extraterestru, suntem antrenaţi să îi ripostăm în forţă şi apoi să aşteptăm apariţia unui salvator unic. Şi aceasta este tot o formă de control mental.

„Scopul este să fie anihilată orice formă de opoziţie faţă de Noua Ordine Mondială. Utilizând tehnologiile despre care am vorbit mai sus undele generatoare de gânduri vor putea fi transmise prin reţelele de fibre optice, cabluri TV, linii telefonice şi vor pătrunde în orice echipament care conţine microcipuri. La acel moment procesul de implantare al microcipurilor la nivelul populaţiei va fi realizat, astfel încât oamenii vor putea fi uşor împinşi la un val de sinucideri, violenţe şi nebunie.

Am fost întrebat de multe ori când se vor petrece toate acestea. După ce va fi creată o criză economică, care îi va forţa pe oameni să îşi cheltuiască toate rezervele de bani. Apoi va fi implementat un sistem planetar de plăţi electronice astfel încât nimeni să nu poată supravieţui în afara lui. După atâtea dezastre omenirea va fi gata să implore apariţia unui salvator care să restabilească pacea cu orice preţ, chiar cu preţul propriei libertăţi. Un principiu similar a fost aplicat în URSS pentru instalarea comunismului.

Soluţia pentru a contracara proiectul Blue Beam

Pare un tablou sumbru şi înfricoşător. Poate că acesta este şi scopul pentru care astfel de dezvăluiri sunt lăsate să apară. Cunoscând ceea ce ni se pregăteşte putem lua însă măsurile necesare pentru a nu se ajunge acolo. Dezvoltarea discernământului, conştiinţa de sine, cultivarea rezonanţei cu aspectele benefice, divine, rugăciunea, postul, trairea autentica in Hristos sub ascultarea unui duhovnic anihilează aceste influenţe malefice. Acest lucru este binecunoscut de cei care doresc să controleze întreaga planetă şi de aceea de mii de ani şcolile spirituale în care oamenii învaţă astfel de practici sunt prigonite, distruse sau deturnate. Vom încheia citând tot din prezentarea lui Serge Monaste care demonstrează că slujitorii Noii Ordini Mondiale exact aceasta ne împiedică să facem.

În numărul din decembrie 1980 al US Army Journal, într-un un articol semnat de lt.col. John B. Alexander sub titlul „The new mental battlefield, beam me up Spock” (Noul câmp de luptă mental, radiază-mă Spock), acesta scrie: „Voi da mai multe exemple care să ilustreze progresele făcute în acest domeniu. Avem acum abilitatea de a vindeca sau de a cauza o boală de la distanţă, inducând boala sau moartea fără cauze aparente. A fost raportată şi posibilitatea de modificare telepatică a comportamentului, care include abilitatea de a induce stări hipnotice de la o distanţă de peste 1000 de km. Utilizarea hipnozei telepatice este o zonă care merită a fi exploatată. Ea va permite ca agenţii noştri să fie implantaţi subconştient cu programul pe care trebuie să îl execute, astfel încât nu va mai fi nevoie să utilizăm telefonul. Dacă vor fi perfecţionate, aceste tehnici vor permite transferul direct al gândurilor de la o minte sau grup de minţi la o audienţă ţintă. Receptorul nu va fi conştient că i-au fost implantate gânduri, va crede că sunt gândurile lui. Este posibil să introducem gânduri artificiale într-un computer şi apoi să le transmitem prin intermediul unui satelit, astfel vom putea controla întreaga planetă. Limitele acestui sistem sunt doar cei care îşi vor pune permanent întrebări cu privire la motivaţia care stă în spatele gândurilor lor şi nu le vor da curs automat. Este evident că televiziunea, filmele, publicitatea şi diferite forme de presiune socială au grijă să elimine pe cât posibil această categorie de oameni. Informaţiile privind acest gen de tehnologii vor fi considerate ridicole tocmai pentru că ele nu se vor conforma cu viziunea asupra realităţii pe care chiar noi o inducem; doar mai există şi în zilele noastre oameni care cred că pământul este plat”.

Labels:

Never regret anything

2:18 PM / Posted by Marcus / comments (0)

I don't.

Labels:

My holidays in pictures

2:16 PM / Posted by Marcus / comments (0)

De cand a inceput vara de-a dreptul parca nu mai am ce sa scriu. Imi vine doar sa stau afara cat mai mult, sa dorm cat mai putin. Sa umblu pe strazi de nebun... Chiar daca a doua zi as fi zombie la munca. Probabil ca e o energie explicabila stiintific but I don’t wanna know. Ma simt bine asa. Deocamdata imi e de ajuns.

"Nothing I have is truly mine"

Boavista Porto (Estadio do Bessa)

Estadio do Dragao - with Daniel (F.C. Porto)

Valencia - City of Arts

In the North Sea near Esbjerg

The best team ever

Sunshine x2

End of Semester party

Carnaval Alborg

Labels: , , , ,

When the sun shines we'll shine together

1:50 PM / Posted by Marcus / comments (0)


Sunt fericit. Si e ceva constant, pentru ca iubesc. iubesc momentele cu voi, oamenii de langa mine. fotografiile noastre, amintirile noastre si obiceiurile mici...

Labels: ,

Schimb de roluri

8:30 PM / Posted by Marcus / comments (0)

In viata nu exista oameni mereu invingatori si nici oameni mereu supusi si gata oricand sa dea totul in favoarea celuilalt. pentru ca in timp, rolurile se schimba.
Si astfel, cei care candva obisnuiau sa detina controlul, iau acum pozitia de om umil, tocmai in fata oamenilor pe care candva i-a umilit poate, altii devin frustrati chiar fata de cei pe care nu au fost capabili sa-i cunoasca intr-adevar din cauza increderii prea mare in sine, iar cei care inainte acceptau nepasarea, lipsa de interes si egoismul celuilalt intr-o relatie, din prea multa iubire, sau macar din delicatete si bun simt, invata la randul lor indiferenta, dar si respectul de sine, pentru ca fiecare om are, nu numai o poveste, ci si o lectie de dat.

Sa nu te astepti sa fi tu singurul care inseala, care manipuleaza mintile celorlalti, cel care stie doar sa primeasca, fara sa ofere nimic in schimb, cel care nu o sa fie niciodata luat de val. chiar daca ti se pare acum ca lucrurile stau asa, ele nu vor ramane niciodata asa. vei avea si tu de pierdut, vei ramane si tu cu semnele unei cine-stie-ce iubiri naive si trecatoare, vei simti si tu lipsa oamenilor pe care n-ai stiut sa-i tii aproape, pentru ca cineva va avea intotdeauna grija sa echilibreze balanta.

Labels:

La vida es una tombola

5:48 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Azi am auzit o gramada de oameni la munca vorbind de concediu. Sau stabilind unde sa mearga in concediu. Majoritatea "abroad". Eu unul habar nu am ce-o sa fac in vacanta. Probabil ca voi fi la munca. Si sper sa am niste weekenduri in Copenhaga. Chiar sunt clueless in privinta asta.
Imi aduc aminte de C. asta vara, a stat 40 de zile in Vama. Deja devenise de-al locului. Si astepta sa se perinde lumea, care in concediu, care intr-o mica vacanta de cateva zile, care intr-o fuga de weekend. Si-apoi imi amintesc de concediile mele de o luna, pe vremea cand eram student Erasmus, cand se termina semestrul si plecam care-ncotro. Era asa de mult ca in ultimele zile eram deja nerabdator sa ma intorc la faculta:)) (daca puteti crede asa ceva).
Intre timp s-a tot micsorat vacanta, am devenit om serios si responsabil, iar 2 saptamani imi pare ceva nemaipomenit. But hell, cine sunt eu sa ma plang? N-am de ce:).

Labels: ,

Imposibilul posibil

1:03 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Asta trebuie sa creada si jucatorii care astazi vor intra pe teren impotriva Olandei. Olandezii sunt mai buni ca noi. Daca ne uitam la ultimele 2 jocuri din grupa, am putea spune ca ei reprezinta misiunea imposibila. Daca ne uitam inapoi suntem ca si invinsi. Daca, in schimb, ne uitam inainte, riscam sa ne speriem de cat de aproape suntem de o calificare in sferturi. Cine se teme, sa stea pe banca sau in tribune. Alaturi de alte cateva mii de romani care cred, dar se tem.

Cateva ore, atat mai este pana la marele meci, cel mai important, cel care va decide daca echipa Nationala a anului 2008 va reusi sa se califice in sferturile Campoinatului European si, sa egaleze astfel performanta “Generatiei de Aur”.

Cand a inceput acest turneu final, priveam echipa Olandei ca pe una destul de accesibila, care nu ne poate pune probleme foarte mari, pe care o cunoastem destul debine, caci tot ne-am duelat cu ea in ultimele preliminarii, si careia i-am laut 4 puncte, in ultimele 2 meciuri. Credeam ca va fi foarte greau sa facem fata campioanei mondiale en-titre si vicecampioanei mondiale.

Avem sansa, marea sansa, as spune, de a ne califica in sferturi. Totul depinde de noi, desi, sunt multe voci care spun ca Olanda va face un fel de noncombat, pentru ca prefera echipa noastra in sferturi. Depinde doar de noi ca diseara sa sarbatorim calificarea.

Trebuie sa batem Olanda ca sa ne calificam, meritam asta si noi suporterii, dar si aceasta echipa Nationala, care de multe ori a fost acuzata ca este cu mult sub nivelul “Generatiei de Aur”. Merita pentru toate ghinioanele pe care le-a avut, pentru jucatorii care s-au accidentat.

Emotiile sunt maxime, motoarele sunt turate, asteptam cu nerabdare fluierul de start. Sunt increzator ca diseara vom sarbatori.

Visam, speram, suntem alaturi de voi…. HAI ROMANIA!!

Labels: ,

Faceti-ne sa visam

1:55 AM / Posted by Marcus / comments (0)

Nu vreau sa fac din acest post unul melodramatic sau vreo tragedie greceasca. Nu sunt de acord cu schimbarea imnului, desi mi-a placut intonarea lui. Egalul cu Franta, s-a conturat din acel moment. As vrea sa va vad la fel, racnind din toti rarunchii, chiar cu riscul de a va sparge vreo vena si la meciul cu Olanda, si in “sferturi” si in “semifinale” si in finala. Vreau sa va vad cu aceasi determinare si la fel de spasiti, dupa un meci la fel de reusit.

Dati tot ce aveti mai bun cu Olanda. Castigati… Nu ma intereseaza daca jucati ofensiv sau defensiv, daca ii “urcati pe garduri” sau ii scoateti afara din stadion. Nu ma intereseaza daca Mutu este in forma sau Chivu joaca mijlocas stanga. Vreau doar sa castigati. Sa luptati, sa puneti suflet si asa cum doar nea Imi poate sa spuna, “sa traiti pe teren”.

Ne-ati demonstrat ca se poate. V-am demonstrat ca suntem alaturi de voi. Trup si suflet. In Elvetia, Austria, Romania, Spania sau Italia, toti v-am fost alaturi. De la copilul care s-a nascut in timpul meciului si pana la batranul care si-a dat ultima suflare la pauza. La toti ne curgea prin vene, un sange de roman.

Am asteptat atata, am patimit, am plans si ne-am bucurat, am invatat sa traim din amintiri si sa ne ascundem dupa trecut. Au fost 8 ani de frustrari, ati fost facuti ratati, ati stat in umbra “Generatiei de aur”, dar a venit si randul vostru. Amintiti-va de Cehia, de Olanda, de meciul de la Cadiz, chiar si de cel cu “Mannschaft”-ul. Acum e randul vostru. Acum e timpul sa deveniti actorii principali. Si sa faceti din Van der Sar, Henry sau Del Piero niste figuranti.

Castigati si va vom inchina ode, va vom stii numele pe de rost, vom iesi in strada,va vom sarbatorii si va vom astepta triumfatori acasa. Dar mai presus de orice, unul ca mine, va povesti peste ani nepotilor: ” pe 17 iunie, la Berna, Romania a invins Olanda”. Veti ramane in cartile de istorie a fotbalului, iar numele lui Mutu va sta alaturi de Hagi, a lui Chivu alaturi de Gica Popescu sau a lui Dica alaturi de cel a lui Boloni..

Cristi, adu-ti aminte de meciul cu Anglia. Adu-ti aminte cum este sa fi invingator, sa primesti cununa cu lauri. Invata-i si pe ceilalti ce inseamna bucuria unui gol la Euro. Haideti baieti! Haideti sa castigam!!! HAI ROMANIA!!!!!!!!!


Labels: ,

Obrigado! E até breve, Portugal!

10:49 AM / Posted by Marcus / comments (0)

It´s been already some time since I feel at home in Porto, I simply love this city!! :-) It´s a known fact that every place has its advantages and disadvantages, everywhere you go, but not anywhere you can feel at home, in time, it´s true, not immediately.

Why Porto?
  • because of the relaxed atmosphere, full of latinity
  • for the friends I made and the great people I´ve met
  • even if it´s not a capital, it´s pretty small comparing to others and not depersonalized as a city
  • because the ocean is near
  • because it has the delicious "pasteis de nata" and "Vinho do Oporto"
  • because it´s a warm and sunny weather almost all the time
  • the Portuguese are calm, relaxed, kind and nice people
  • because almost everybody speaks English
  • for the cultural diversity - you can find here people from all over Europe and also from other continents
  • because the notion of rushing doesn´t exist, and you can be late even 1 hour, without being something out of the common (that´s an advantage when you´re not the one who´s waiting obviously :P )
  • because the city has many things to see: beach in Espinho, Estadio do Dragao, Estadio do Bessa, a lot of monuments with impressive architectures, Ribeira, the liveliest dining area in the city, monasteries, museums, palaces, castles, bridges, in Porto and also near by (Lisbon - Rock in Rio)... anyway it´s impossible to get bored :-)
And Portugal in general for its touristic richness and the calm and relaxed way of its people.

I really enjoyed the evenings and nights ...my friends are the people that I got most attached to here, and with whom I´ve created the stronggest connections...I feel this :-). Thank you, my dears!

Amo-te, Portugal! :-)

Labels: ,

On tour

12:15 PM / Posted by Marcus / comments (0)

A fost liniste si am iubit mult ... cat timp nu am scris ;-)

1. Inca mai iubesc si iubesc cu-adevarat. Nu vreau sa scriu acum, poate intr-un post viitor. Oricum e bine, linistea si calmul sunt iarasi cu mine :) Am gasit pe cineva care ma intelege si totul este perfect impreuna.

2. Maine sunt de dimineata la Valencia, intr-o vacanta de o saptamana. Asa ca este putin probabil ca sa postez ceva pe blog pana saptamana viitoare :) Am reusit sa planific totul pentru toata saptamana in spania: cu monumente de vizitat, localuri de degustat bucataria valenciana. Am fost ajutat bineinteles si ii multumesc pentru asta lui Pilly.

3. Tot maine seara vom merge in discoteca Estudio si sper sa ajung sa mananc orxata con fartons la Daniel.

4. Vineri sunt la niste prieteni in Porto iar luni ma intorc la Valencia.

5. Marti ajung in sfarsit acasa la Horsens pentru ca incepe sesiunea. si EURO, nu?

Tuturor celor care plecati in vacanta vara asta, sa va distrati si sa veniti numai cu amintiri frumoase. Iar celor care sustin licenta, bacul sau carnetul de sofer, multa bafta! Va tin pumnii :)

Labels:

Quote of the day

2:16 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Sunt unele lucruri in care nu e bine sa te perfectionezi.

Datul telefoanelor de organizare, iubirea neconditionata, spalatul vaselor, stranutul, conversatiile pe mess cu necunoscuti, saritul intr-un picior, replicile de agatat, mancatul chipsurilor, cautarea pe youtube, zambetul, privitul pe gaura cheii, tastatul in viteza, exercitiile de gramatica.

si, cel mai important: uitarea.

Labels:

The fear she won't feel

10:28 AM / Posted by Marcus / comments (0)

I’m always afraid when I meet someone I like. In a romantic way. I’m always scared that it will end up badly, but that doesn’t stop me from caring.

I mean I’m terrified. I admit it. Every time I’ve tried before, I ended up getting hurt. But I still try. And I put my feelings on the table. Being vulnerable is as fun as staying naked in the cold. Someone might give you a blanked and hug you… or not.

I used to talk about fear a lot. With R. We probably talked about fear more than others would talk about movies, music and weather.

I think it was our favorite subject. We used to say that fear is our friend and that being afraid is very normal.

We were afraid. And we liked it. It was a feeling, our feeling, just like love is our feeling, or hate, or jealousy.

I like my fear now. I got used to it, it’s a cool roommate for my other feelings. My fear doesn’t mess with my love.

It’s like Joshua Radin says:

And I miss you more than I should
Than I thought I could
Can’t get my mind off of you
I know you’re scared that I’ll soon be over it
That’s part of it all
Part of the beauty of falling in love with you is the fear you won’t fall

True, isn’t it? It’s really scary to let someone get close to you.

But that shouldn’t stop us from trying. I’ll keep trying.

Labels: ,

Hateable like me

8:16 PM / Posted by Marcus / comments (0)

You can hate a person just by looking at her/him: the hair, the smile, the look, the clothes. Anything can trigger negative feelings. You just have to go with that flow and any proof that person is not horrible will have no influence on you.

I don’t know if we could say a good thing about every person we’ve met so far, maybe they haven’t impressed us in a positive way, but we can most certainly bitch about all of them. There must have been something to annoy us at one point. It’s only human! For every nice gesture and person who smiled thanks to you, there is an unhappy person, someone who feels neglected or discriminated against.

It’s human to be annoyed, but above that, I think it’s human to be hateable (being available for hate).

We are hateable with every gesture, every choice we make and tear we drop. Because all these are movements on a map filled with people and, inevitably, when we go one way we get closer to some and estrange from others. We are, in essence, controversial.

Some are more controversial than others, true. It depends on how far we move from the center of the map or, in other words, how extremist we are. And how much we show of our personality we show to others. But still, we are always lovable to some and hateable to others.

That’s the breakthrough. We’re both good and evil, pleasant and repulsive, smart and stupid. It only depends on where we’re standing when we’re judging. There is no black and white. And that’s why the big picture is important: we need to see the balance between the smiles and the tears someone provokes. And the reasons. The intentions. The more information we have, the better we see the tone of gray.

Anyway, we are hateable. That’s our most human trait. Every person stands for the things another one hates. That’s life.

Labels:

Be positive

1:27 PM / Posted by Marcus / comments (0)

I remember since my first schooling days, my dad always said “think positive”. But at that time, I just said a blind ‘yes’ without really any thought about it. But as time passes, it is no doubt that keeping a positive mind, and hence a positive though, will help you with good constructive and creative energy, will and motivation in whatever you do.

But to sustain positive thinking, is not always a simple task considering the pace with which life is going on. But once again, as my dad says, if you train yourself to think positive, you will find it as a faithful friend in your journey.

To be more positive you can:

Act positive, think positive, smile positve, speak positive, perceive positive, dream positive, and then you would automatically become more positive.

It changed my life!

Labels:

Upgrade

1:03 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Nu am scris de mult.

Ia loc te rog, uite aici ca e liber, asa, aseaza-te comod, sa ne cinstim si noi acum de 1 Mai, ca dupa-aia, cine stie cand mai apucam. Inca nu am chemat ospatarul ... azi o sa iau un vin rosu, tu ... Bergenbier? Silva? Ciuc? Ursus? Timisoreana? In fine, te hotarasti, pana vine ospatarul, nu-i bai...

Intre timp am lucrat o gramada pentru scoala, am citit mult. Am o MARE grija cu scoala semestrul acesta. Invat personal development si economie cum n-am mai invatat in 2 ani. E acolo un profesor grozav, care stie ce spune, Peter Friis. Tot respectul pentru dansul.

De Pasti am avut virus in calculator si n-am reusit sa urez "Sarbatori Fericite" apropiatilor, si nici sa scriu pe blog. Trei zile am lucrat sa reinstalez windows iar acum am vista. Imi place interfata dar e mult prea securizat. Sarbatorile le-am petrecut inconjurat de prieteni din romania, adica acasa de la mine din Arad :) A fost bine si am ras muuuult

Weekendul trecut am fost la international day+night! Oameni buni, m-am simtit grozav! Nu ma omor dupa mancare, dar pe cuvant ca mi-a placut, mai ales seara in club.

Si am facut si asta, aici, de care sunt mandru.

Labels:

Funny cats

10:27 AM / Posted by Marcus / comments (0)


translation of kittylish? interesting:D cats are so interesting to watch.

Labels:

Cabernet

12:07 PM / Posted by Marcus / comments (1)

A fost amuzant să-i văd reacţia prietenei mele când i-am zis că prefer Cabernet-ul în loc de Chardonnay şi că ştiu că berea Pilsner Urquell are un gust mai bun decât altele. A fost o premieră să beau la masă cu ea Martini alb şi vin roşu. Deşi vedeam privirile pe furiş pe care le aruncă paharului meu de vin ce se golea treptat şi auzeam glumele ei gen "Ştii, au şi suc la restaurantul ăsta, nu trebuie să te sacrifici bând vin!", m-am simţit bine să pot să fac un lucru pe care nu-l mai făcusem până acum de faţă cu ea. A fost ... o uşoară relaxare pe care o simţi când nu trebuie să te mai ascunzi.

În realitate, nu sunt un băutor... nu cunosc numele băuturilor (Merlot-ul îmi place pt că e singurul pe care l-am băut pentru că realmente am vrut, într-un context care mi-a făcut plăcere şi cu care-l asociez, normal)... nu ştiu să fac diferenţă între ele... nu-mi place berea, ba chiar îi urăsc gustul amar şi acidul... Nu-mi place în general gustul alcoolului, dar beau ceva numai acolo unde mă simt bine şi numai în cadru social, dar nu pentru că simt nevoia. Nu am nevoie de stimulenţi fizici ca să mă pot distra, cred eu.

Până acum ceva timp refuzam din principiu să pun gura pe alcool şi nu puteam (nu pot nici acum) să-i înţeleg pe cei care au nevoie să se îmbete ca să se poată simţi bine la o petrecere sau o întâlnire. De curând am descoperit că poţi să bei alcool fără să se întâmple mare lucru şi fără să pierzi controlul acţiunilor tale. Nu pot să pricep cum unii dau vine pe alcool pentru o aşa-zisă amnezie: "Nu-mi aduc aminte ce am făcut, eram prea beat!" - ei nu mai spune tu, ca să vezi! Sau poate că n-am eu idee despre ce înseamnă să fii atât de slab încât să te laşi pradă alcoolului, dar nici nu vreau să aflu, mi se pare o idioţenie.

Labels:

Viata,

7:29 PM / Posted by Marcus / comments (0)

ca o zi de florii...

Exista destin ? Cum e mai bine oare, sa astepti ca lucrurile sa-si urmeze cursul sau sa actionezi in nestire, aiurea ? Ca urmare a gandurilor nesabuite si alandala....

Sa fii victima impulsului de moment, al capriciului de a iti dori ca ,,acum'' si ,,asa'' sa se intample fara doar si poate ( adeseori avantul mi-a fost spulberat si am simtit ca si cum o palma grea se lasa peste toata nonsalanta si bucuria cu care am pornit inainte) ?!

Sau sa traiesti cum o fi , sa accepti viata cu nimicuri ori zile lalaite si trase de par?

Habar n-am si chiar de-as sti, n-as putea grabi lucrurile cu o secunda macar!

Labels:

Viata dimineata

10:25 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Forfotesc intr-un mod mult mai placut decat in restul zilei, mai putin obositor, mai proaspat dar si mai somnoros. La iesirea din casa iti apar in fata floraresele care te indeamna sa cumperi de la ele si te lasa sa-ti alegi ce vrei tu din gramezile de lalele asezate unele peste altele sau din vasele pline de narcise albe sau galbene. Toata lumea se grabeste sa ajunga la birou dar au timp sa intre in cafenele sa agate o cafea in fuga lor catre serviciu. Unii isi iau micul dejun in restaurantele de tip fast-food, altii deja dau telefoane si aranjeaza intalniri. Unii sunt prinsi in trafic. Pe strazi sunt si cersetori: batrane care aproape plang atunci cand cer un banut si betivi ordinari care, cu fata rosie si duhnind a bautura ieftina, iti fac semn cu mana pe stomac sa le dai ceva de mancare.

Si toate astea sunt prinse in racoarea placuta a diminetii, intr-o graba catre, intr-un inceput de zi... La colt e acelasi nene care in fiecare dimineata te roaga sa cumperi flori de la el. Azi ca si ieri avea lalele rosii, luni avea narcise si marti avea cateva buchetele de toporasi. Mereu il refuz, nu cumpar flori in drum spre serviciu. Nu ma grabesc sa ajung la serviciu, nu inca... Trebuie sa invat sa nu ma mai agit. Dimineata e prea frumoasa, azi am vazut asta. Cati dintre noi mai vad? Prea putini din pacate, avem altele pe cap.

Labels: ,

Rapidist 100 %

12:27 PM / Posted by Marcus / comments (0)

Mandru de voi :)
Tocmai mi-am luat bilet mergem 1 saptamana la Valencia (27 mai - 3 iunie) cine vrea sa vina cu noi ? Suntem 30 momentan ...

Labels:

Oamenii slabi se plang

8:30 PM / Posted by Marcus / comments (2)

Între zâmbetul aerian al unui copil de gradiniţă şi zâmbetul îngheţat al unui om trecut prin viaţă se deschide un infinit rastel de posibilităţi. De la un nivel anume mai departe, în principiu toată lumea trebuie să zâmbească. Ceea ce e bine. Încrâncenarea este primul reflex, cel mai periculos, cel mai răspândit şi cel mai păgubos. Dacă pierzi şansa zâmbetului, atunci când vrei să fii ameninţător, când faci figuri complicate, ai multe şanse să te împiedici, să te bâlbâi, să-ţi tremure privirea, să te scarpini la nas şi să te dai de gol când minţi şi spui că ăsta e adevărul. Cele mai multe reacţii ne îndreaptă colţurile gurii în jos, ne obligă la o depresie apriorică, la un conflict inevitabil şi subînţeles, pentru că asta e calea nervilor. Şi de aici poate începe un stil de viaţă.

Mă gândeam la toate conflictele pe care le-am avut sau la care am asistat şi care în mod evident nu se sprijineau pe mii de focoase nucleare. Era mereu vorba despre cât de repede îţi cedează nervii, despre cât de repede începe o avalanşă de replici între oameni echilibraţi doar de furie. Cele mai stupide întâmplări îi separă pe unii pe viaţă, îi fac să nu se mai salute, să se sfâşie în gând for ever şi să se tot caute pentru un deznodământ mereu amânat, dar mereu anunţat. Mă supără uneori încruntarea mea ca răspuns la încruntarea unor oameni pe care dacă nu-i dispreţuiesc, măcar mă umplu de milă, dacă mă gândesc mai bine.
Întotdeauna, toate conflictele astea sunt previzibile, sunt fireşti, toate privirile sunt de câini care pot primi cu aceeaşi bucurie un şut sau o mângâiere. Doar că această păcătoasă nevoie de a avea dreptate aşa cum crezi tu că trebuie să sune dreptatea, adică umilitoare pentru cel cu care o împărtăşeşti, te ajută să obţii infinit mai multe atacuri la gleznă decât s-ar fi întâmplat dacă ai fi păstrat un zâmbet în colţul gurii şi undeva în rotunjimea minţii. Iar lipsa relaxării nu are cum să atragă altceva decât încrâncenare. Un cuvânt apăsat, o privire şuie, atunci când spui ceva neplăcut, pot să dinamiteze un uriaş porumbel al păcii cu care crezi că defilezi pentru că ştii că reprezinţi măcar normalitatea, ca să nu atingem alte cauze mai complicate.

Puterea stă mereu în zâmbet, chiar şi atunci când seamănă cu cinismul sau iresponsabilitatea. Şi e infinit mai greu de realizat, de asimilat şi practicat decât orice formă de furie. E mai greu să-ţi iasă ochii din cap de râs decât de nervi. Şi asta rămâne mereu o lecţie despre forţele care locuiesc în tine. De la un moment dat ar trebui să începi să faci exerciţii de râs, de zâmbit, măcar, de îndreptare a spatelui sau a comisurilor, ar trebui să încerci să-ţi surprinzi inamicii de care îţi pasă cu daruri sau cu gesturi largi.

Era o poveste despre un poet foarte simpatic, care întâlnindu-se la o recepţie cu un tip care jurase că o să-l sfâşie, un duşman neîmpăcat şi nemilos, nu a făcut decât să-şi deschidă larg braţele, să-şi manifeste scurt şi intens bucuria de a-l revedea, cu continuarea unei intense şi pacificatoare strângeri în braţe, ca între nişte bărbaţi care, în ciuda tuturor chestiilor ce îi despart, găsesc umorul şi celelalte resurse care îi fac să încheie prieteni acea incredibilă îmbrăţişare.

Dacă ne gândim că acea îmbrăţişare poate fi mai mult decât o formă superioară de apărare, atunci poate că şi puterea de a înţelege uşurătatea lucrurilor şi greutatea cuvintelor, acest joc infinit de subtil în care nimeni nu pierde definitiv, devine un punct de concentrare pentru toate credinţele noastre în formele exterioare de manifestare a puterii. Întotdeauna există o voce bine stăpânită, o privire subtil-pătrunzătoare, un scop bine definit, un zâmbet care revine chiar şi în momentele delicate şi peste toate acea senzaţie a puterii pe care trebuie doar să-ţi doreşti să o stăpâneşti.

Labels: