despre lacrimi ...

11:43 PM / Posted by Marcus /

…stau cu picioarele răsfirate printre cearşafuri, petrecute unul peste celălalt, cu corpul răsucit, spatele arcuit şi capul întors înapoi. Le cam place pielea mea. Cearşafurilor.

Mă uit prin perete şi nu mă gândesc la nimic. Din neatenţie, o lacrimă evadează din colţul ochiului şi se aruncă în gol ca o tâmpă. Se sparge pe cearşaf. Undeva aproape se aude foarte încet o melodie pe care o am de la tine. Ce bine e să nu te gândeşti la nimic, mă gândesc. Am corpul foarte uşor. Nu mai ştiu unde e. Nu-l mai simt acum. Peretele e atât de transparent. Şi dincolo - nimic. Ce bine e să nu te gândeşti la nimic. Of, n-au astupat ăia bine breşa şi a mai evadat una. Li s-o fi urât şi lor acolo de atâta vreme. Mi le înghit de prea mult timp. Ştii când îţi înghiţi lacrimile? Când refuzi să accepţi durerea şi-o împingi în tine cât mai jos s-o uiţi, să n-o simţi, s-o faci pierdută, de parcă n-ar fi existat niciodată.

Şi-apoi, într-o noapte, când nu eşti atent şi stai pierdut printre cearşafuri pe jumătate dezbrăcat, gândindu-te cu nesaţ la nimic, ele prind momentul şi evadează.

Prin lacrimi, ştim cu toţii, spunem replicile pe care n-am avut ocazia să le spunem pentru că am fost laşi sau tâmpi într-un moment anume, spunem ce nu am avut ocazia să spunem şi nici nu vom mai avea vreodată, spunem ce am vrea să spunem, dar nu putem pentru că unii acţionează anonim şi iresponsabil de tip hit and run. Gândeşti sau nu replicile, presiunea speech-ului eliberator dispare. Şi ce dacă nu am mai spus? Ştiu eu mai bine…

Prin lacrimi, rescrii momente din trecut. Le trăieşti actuale, ca şi cum ai fi parte dintr-o piesă de teatru şi înţelegi mai bine, ştii mai bine, te porţi mai bine sau la fel sau mai urat. Dar te cureţi de durerea din amintire. Prin lacrimi ştii cum a fost, afli despre tine, mergi mai departe.

Prin lacrimi oboseşti. Adrenalina care te ţinea vertical şi invincibil se scurge din tine şi rămâi bleg şi inofensiv. Şi poţi să adormi. Să înţelegi şi să accepţi. Dar să adormi, asta e cel mai important, poţi în sfârşit. Fiind obosit, dormi excelent.

Prin lacrimi recuperezi. Recâştigi resurse pierdute din neatenţie. Te aduni. Pierzi din tine elementele care îţi distrăgeau atenţia de la ce vrei cu adevărat. Spălat de lacrimi, vezi mult mai clar înainte. Era evident, dar nu vedeai din cauza paraziţilor acumulaţi.

Prin lacrimi, eu sper ca toţi cei care fac sau spun un lucru să se întrebe cum ar fi să se afle ei la capătul lamei pe care o învârt - să acţioneze în cunoştinţă de cauză şi să fie de acord cu ce provoacă. Iar acum o să dorm excelent.

Labels:

1 comments:

Comment by Marcus on June 13, 2007 at 1:31 AM

Am plans pe malul marii si lacrimile mele se amestecau cu valurile tale. Obrajii imi erau uzi de o apa sarata, trupul inundat de valuri de dor si de iubire.

Post a Comment