Unde eşti ?

1:16 AM / Posted by Marcus /

Cred că oamenii mari în lumea asta nu s-au mulţumit cu puţin. Au avut standarde foarte înalte. Nu cred că cineva a făcut un lucru remarcabil în lumea asta spunând “Lasă, mă, că merge-aşa!“, cred că marile succese au fost dictate de spiritul: “Încercăm să dăm ce e cel mai bun din noi!“.

The decisions you make, determine the person you are. Depinde de noi cât de jos acceptam să ne ducem. Depinde de noi cât de sus vrem să ajungem. Noi ne propunem standardele, nu decid alţii pentru noi.

Noi decidem dacă acceptam sau nu anumite lucruri.

Majoritatea substantivelor au plural şi e bine să fie aşa. Ai astfel posibilitatea să exprimi cantităţi, mulţimi, faptul că nimic nu e unic. Însă, în dicţionarul meu personal, femeia nu are plural. Nu poate avea. Mintea mea nu poate duplica noţiunea de femeie. Ea este miracolul, unul singur, nu mai multe miracole, nu diluat, depersonalizat, comercializat, devalorizat. Ea este cadoul dăruit de Dumnezeu unei lumi imperfecte. Ea este cea pentru care declanşăm războaie, scriem cele mai minunate versuri, compunem muzici tandre, mai frumoase decît muzica sferelor. Existenţa mea este plină, completă, valoroasă, pentru că lîngă mine este ea, femeia.

Pot să mă revolt din cauza ei, pot să-mi pierd minţile, să plîng, să devin vulnerabil, slab, ridicol şi să accept toate astea pentru ea. Mă supun şi îi devin sclav pentru că nu am de ales. Pentru că e durerea plăcerii sublime, pentru că e logica iraţiune de neexplicat. Pentru că e mamă, mîngîiere, penitenţă. Pentru că e arhitectura frumosului, mirajul vieţii mele. Pentru că e furtuna imprevizibilă, torentul ucigător, albastrul sufletului meu. Pentru că este rapsodia lui Rachmaninov. Pentru că este zîmbetul dragostei şi este linişte şi neprevăzut. Pentru că este atingerea care mă înfioară, mă face dependent şi nici nu-mi doresc să scap cumva de această dependenţă.

Pentru că este tot ceea ce eu nu voi putea fi vreodată. Pentru că este totul pentru mine. Pentru asta, femeia nu are plural şi pentru asta o iubesc pe ea, FEMEIA.

Unica, în fiecare moment al vieţii mele.




Labels:

2 comments:

Anonymous on May 27, 2007 at 12:54 AM

Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. Charles Dickens - Marile speranţe

Anonymous on May 27, 2007 at 1:18 AM

DA, "... eu cred, cred iremediabil că un om de onoare gîndeşte totuna cu ce spune şi ce face. Face ce gîndeşte şi grăieşte. Spune ce gîndeşte şi ce făptuieşte..."

Post a Comment