Welcome to wherever U are :)

10:46 PM / Posted by Marcus /

Ma dau cu capul de realitate. Si asta pt ca mai e asa de putin timp si ma duc acasa. Ce ciudat. Tot spun acasa, cand de fapt un mai e casa mea acolo. Singura casa pe care o am acum e aici. Acasa la altii, ca stau o zi la unii, o zi la altii, etc, care cum vine la rand. La noua casa a parintilor mei n-am dormit niciodata pana acum, de exemplu. Nici la aia un-i pot spune acasa.

Se mai spune ca acasa e unde iti e inima. Inima mea e in piept, si el e la mine. Si asta e purul adevar. Imi iubesc familia, chiar daca de multe ori imi doresc sa ma fi nascut in alta, imi iubesc cainele, pe care nu-l vad mai niciodata, decat in poza de la mine de pe telefon, dar acolo nu ma simt acasa. Nici n-as avea cum.

Aici, intr-o oarecare masura, ma simt acasa, sunt inconjurat de lucrurile mele, de pozele mele, de locuri curate, de oameni pe care ii vad in fiecare dimineata cand merg la scoala si nu mai e parca asa nashpa sa dorm singur…

Pe de alta parte imi lipseste viata mea de dinainte de plecare, agitata, cu program in fiecare seara, imi lipsesc prietenii mei in carne si oase. Da, imi trimit mesaje si vad ca-si aduc aminte de mine (unii), mailuri, dar nu mai pot sa zic “hai la o raita in oras ca ma plicti”. Din parti.

Am alte cunostinte aici, leg alte prietenii, dar sunt noi toate, nu am inca relaxarea aia pe care o simti cand iesi cu cineva apropiat, si povestesti cate si mai cate. Plus ca e o limba straina. O vorbesc, o inteleg, dar nu e acelasi lucru. Si mai dureaza pana o sa pove eu bancuri in daneza. Desi am inceput, cu chestii simple, ca de ex “care-i diferenta dintre erotic si pervers? Erotic e sa te mangai cu o pana, pervers e sa te mangai cu toata gaina”. Am ras o dupa amiaza intreaga de bancul asta. Acum nici un zambesc cand il scriu. Ce chestie. Dar inca cred ca e un banc foarte bun.

Cum spuneam, nu ca ma plictisesc, mai nou m-am imprietenit cu mai multa lume, si mereu fac cate ceva, ba sunt saptamani cand ajung acasa mereu la 9 seara, sau mai tarziu. Sunt activ social, dar… dar imi lipsesc prietenii mei de acasa. Care casa? Ok, din tara. Prietenii mei cu care ma simt eu cel mai bine…

Presupun ca asta se intampla cand pleci singur in alta tara si o iei de la 0. Si te gandesti ca de data asta o faci mai bine, ca ai o sansa noua, pe care multi n-o au. Si te apuci de greseli, evident. Vreau sa cred ca asta va fi cea mai grea perioada, si ca anul viitor in perioada asta n-am sa ma simt al nimanui, gandindu-ma ca ma duc in tara, dar fiecare are planuri, si cine stie cand si cat o sa aiba timp de tine. Pe de alta parte, stiam chestia asta. Putine prietenii supravietuiesc distantei. Presupun ca asta va fi criteriul dupa care voi vedea care merita si care nu. Nu ca ar avea prea multa importanta, nu sunt tipul de persoana care sa vina acasa la mama in fiecare luna si sa planga in perna dupa romania. Chiar deloc, in ultima vreme mi-e bine si aici, si pe masura ce cunosc mai multi oameni, pe masura ce ma “intimizez” cu cei de pe aici n-o sa mai am pofta deloc de calatorii. Imi aduc aminte de Bia, care plangea dupa Ro la inceput, si acum vine odata la 4 ani, si atunci e dezamagita de toata lumea, ca nu mai stie nimic de nimeni. Acum imi imaginez ca dupa o saptamana o sa vreau sa vin inapoi, la sansa mea de a avea o viata noua. Si de la anul, totul va fi diferit. Simt eu asta.

Labels:

0 comments:

Post a Comment