Piece of me

12:10 AM / Posted by Marcus /

In ultima vreme, printr-o coincidenta sau nu, am avut parte de o serie de intrebari variate grupate in jurul unei singure teme: conditia mea de single. Cred ca daca n-ar fi fost aceste intrebari insistente si ingrijorate ale celor din jur nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca este o problema atat de importanta incat sa merite un post. Dar ... cand lumea incepe sa te intrebe: "Da' tu n-ai nici o prietena?", "Da' de ce stai singur?", "Da' nu ti-e urat, nu esti deprimat?", "Da' tu cand te insori?"(Da-da, am primit si o astfel de intrebare!) incepi sa te gandesti ca poate fi si o problema importanta.

N-o sa incep acum sa povestesc cat de bine mi-e mie singur, sa ma laud cat de independent si fericit sunt, pe principiul "I don't need a g/f". Nici vorba de asa ceva. Este o situatie fireasca, pe care o accept ca atare. Ca orice alta perioada din viata mea, uneori e frumoasa, alteori nu. Am momente cand sunt multumit, fericit, ma simt bine langa familie si prieteni si, bineinteles, am momente cand simt nevoia sa impartasesc ceva cuiva mai special. Si atunci ma intristez, dar nu cat sa cad in depresie. Mi-e dor sa simt fluturasi in stomac, sa ma inrosesc cand o privesc sau sa ma comport ca un adolescent indragostit.

Desi vremurile alea s-au cam dus. A fost o perioada cand relatiile erau pe primul loc, cand reuseam sa traiesc si sa simt doar prin altele. Si asta a fost cea mai mare greseala pe care am facut-o. Am depasit varsta cand te arunci cu capul inainte, cand ti se pare ca totul e alb (daca te iubeste) sau negru (daca nu te vrea), cand ti se pare ca lumea s-a sfarsit cu o despartire. Asta nu inseamna ca n-am suferit si n-o sa sufar la o despartire, e si firesc. Dar nu mai am atitudinea aia extremista de "totul s-a sfarsit pentru mine" sau "sunt singur, ceva e in neregula cu mine".

Marturisesc ca mai am momente cand imi revine gustul amaraciunii provocate de dezamagire, dar timpul le vindeca pe toate, nu? Important e sa stii cand se incheie o etapa din viata ta si sa nu mai insisti asupra ei, pentru ca iti faci singur rau. A trecut ceva timp, si pe masura ce durerea s-a atenuat, am ramas cu lectiile pe care le-am invatat treptat. Am ramas o persoana mai puternica, mai echilibrata. Un om mai sigur pe mine, care se iubeste pe el insusi, care isi iubeste viata asa cum este. Imi place ceea ce fac, am planuri si vise, am prieteni, petrec clipe frumoase langa ei si mai ales am speranta si putere.
Stiu ca la momentul potrivit, va aparea si persoana potrivita, pentru ca nimic nu e intamplator. Si cand va aparea se va incadra perfect in peisajul unei vieti reusite. Nu va face decat sa o completeze. Continui sa cred in iubirea pe care o intalnesti o data in viata, dar si in iubirile marunte si frumoase. Raman un romantic, dar unul pragmatic, daca nu e prea paradoxala exprimarea.

Da, exista o persoana mai speciala, dar atat. Nu intentionez sa despic firul in patru, sa analizez problema, sa-mi pun intrebari sau sa-mi fac planuri. Nici macar nu stiu ce forma as putea sa dau sentimentelor mele, ce gen de afectiune imi provoaca. Dar nu cred ca asta e cel mai important. Stiu ca totul va veni de la sine, atunci cand va veni momentul.

Labels: ,

0 comments:

Post a Comment