In a rush

9:01 PM / Posted by Marcus /

Cuvant inainte:

Nu-l lasa sa simta. Sa-ti simta cuvintele oprite in gatlejul uscat. Nu-l lasa sa-ti vada ochii…nu-i da voie sa stie ca astepti privirea lui. Nu-l lasa sa-ti atinga mainile, sa-ti inconjoare talia cu bratele, nu-l lasa sa-ti sopteasca ganduri la ureche. Nu te lasa ademenita de sarutarea lui si nu-i da voie sa intre in lumea ta. N-ai timp de povesti, de vise sau ganduri rasfirate …n-ai timp sa nu stii, sa te intrebi sau sa vrei mai mult….Si totusi, lasa trecutul deoparte si urmeaza prezentul in ritmul lui, chiar daca te ineaca gandurile stranii… Chiar daca ti se pare ca lucrurile sunt previzibile, chiar daca ti se pare ca citesti aceleasi file de poveste prafuita cu personaje diferite….



Vorbeam zilele trecute cu Jurga, a dear dear friend , de faptul ca lumea asta se invarte parca muuult prea repede. Nu mai avem rabdare, suntem mereu pe fuga, vrem mai mult, mai repede….Nu mai avem rabdare nici cu noi insine, nici cu cei care ne inconjoara. Ardem etape peste tot, si in viata profesionala si in cea personala. Si de multe ori o facem inconstient, din instinct… pentru ca asta e noua stare a lucrurilor si noi ne-am insusit-o cu brio….

Mi se pare ca acum 5-6 ani era altfel. Eram si mai mic, ce e drept, dar totusi, lumea parca se misca cu o alta viteza. Pana si eu eram mai rabdator… cu mine, cu ea, cu toti. Cred ca viata ne perverteste pe masura ce inaintam in varsta si in responsabilitati. Intri intr-un altfel de mecanism. Al deadline-urilor presante de « am nevoie pana ieri », al sefilor cu cerinte de rezultate cat mai rapid si cu costuri cat mai mici. Pe langa asta, nu mai ai rabdare si nici timp sa te joci…cu nimeni. Nu mai ai timp sa te vezi cu prietenii si, in loc sa le dedici macar 30 de minute la o cafea, le promiti diverse le telefon, negociind parca, desi stii dinainte ca o sa-ti calci cuvantul. Nu am sufletul sa le spun ca nu pot sa merg cu ei la bazin pentru ca ma simt obosit sau ca nu pot sa ies in oras la 18.00 pentru ca am un meeting, nu pot sa te vad la pranz pentru ca am nush ce de facut… poate seara dupa 22.00…poate.…

E ciudat…..mie nu-mi place sa ma plang, dar am momente cand parca as vrea sa opresc timpul in loc si sa do it the slow way…din pacate, ma cuprinde agitatia si uit iar…si iar…si iar…ca trebuie sa slow down…

Profesional, n-am rezistat nici macar un an intr-un loc. Bine, motivele plecarii mele au fost mai mult decat intemeiate, dar… totusi, unul din lucrurile care m-au determinat sa-mi fac bagajele si sa go a fost faptul ca m-am trezit la un moment dat ca imi doresc altceva. Ceva care sa-mi dea mai multa satisfactie, sa simt ca ma dezvolta mai mult atat ca om, cat si profesional….N-am mai avut rabdare sa mai castig experienta si relatii acolo unde eram…Am vrut altceva….Iar personal…ei bine, aici e un mare oftat. N-am stiut niciodata sa am rabdare si de cele mai multe ori a venit vantul si mi-a imprastiat gandurile lasandu-ma precum literele pierdute pe o foaie uitata pe fundul marii ….si de multe ori, poate chiar mai repede decat m-as fi asteptat…..

The sun is so nice if u find the time to notice it...

Labels: ,

0 comments:

Post a Comment