Live what you love

de angajamente ...

Cu toţii visăm la iubirea perfectă, aceea care să rămână vie şi pasională ca în prima clipă. Ne căutăm jumătate, uneori cu atâta interes, încât oferim şanse chiar şi persoanelor care ştim că nu le merită şi nu vor şti ce să facă cu ele. Acceptăm o dezamăgire doar ca să avem conştiinţa împăcată - n-am fost noi cei reticenţi sau cei orbi.

Căutări peste căutări, şi printre ele momente în care suntem hotărâţi să renunţăm, să ne umplem mintea cu alte nimicuri, pentru a lăsa marea iubire să ne pună o piedică şi să cădem cu nasul în euforie atunci când va considera ea de cuviinţă.

Şi vine apoi momentul când găsim ceea ce am căutat atâta timp: acel cineva care ne uimeşte prin felul său de a se apropia şi de a spune fără cuvinte că „she’s the one”. Timpul trece pe nesimţite, legătura devine din ce în ce mai strânsă, despărţirile, fie ele şi de câteva ore, sunt un adevărat calvar.

Se zice că de obicei unul iubeşte mai mult. Acela nu se va mulţumi cu momentul, ci va dori „forever after”. Iar celălalt, deja copleşit de toate lucrurile noi care se întâmplă, se va opri şi va începe să se gândească: „Ce fac?, unde sunt?, unde duce asta?”. Oricum, opţiunile sunt întotdeauna două: va apuca mâna întinsă şi va merge mai departe sau va face un pas înapoi. Şi asta nu pentru că nu şi-ar dori să rămână mereu în braţele acelea, ci pentru că îi e frică de angajamente.

Obişnuit cu o viaţă fără planuri, fără obligaţii, condimentată de plăceri hazlii şi extrem de diverse, va percepe viitorul drept o schimbare mult prea mare. În tot acest timp, celălalt va avea răbdarea să aştepte sau va trece mai departe...; că bine zicea cineva: „Ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să se întâmple!”.