Live what you love

De cand cu emoticoanele si cu messengerul si blogul si tot, mi se intampla adesea sa primesc HUG-uri ( ) de la persoane pe care nu le cunosc si care nu ma cunosc. Cand am primit prima data mi s-a parut ciudat; am trimis inapoi un smiley face si am incheiat conversatia. Acum insa a devenit ceva comun. Primesc si trimit de toate, si imi dau seama ca e ceva pur inofensiv si fara semnificatie prea mare.

Din pacate, treaba asta cu HUG-urile virtuale a inceput sa ma influenteze. Cand primesc un hug ma simt bine, cu toate ca nu stiu de la cine este. Persoana de la celalalt capat al tastaturii ar putea fi oricine, dar nu conteaza. Faptul ca e kind enough sa ma bage in seama si sa-mi trimit un hug ma binedispune. La randul meu, atunci cand cineva imi place la nivel conversational, ii trimit hug-uri, kiss-uri etc., si nu de dragul artei, ci pentru ca probabil asta as fi facut si in viata reala.

Imi place sa imbratisez oamenii. Ii imbratisez si atunci cand sunt tristi, dar si cand sunt fericiti. Uneori i-as imbratisa atat de des incat as prefera sa-i cos de mine, sa nu mai fie nevoie se le dau drumul… dar din pacate nu se poate

Mai imi place sa imbratisez pe cineva atunci cand am ranit-o, cand i-am spus cuvinte care dor, dar am facut asta fara sa vreau, fara sa ma gandesc. In general prefer sa ma retrag decat sa ranesc… dar toti suntem oameni si oamenii mai gresesc. Acum as vrea sa trimit un BIG HUG cuiva si sa-mi cer scuze, dar mi-e teama ca scuzele nu-mi vor fi acceptate… asa ca ma rezum la acest blog, si sper …

Acum, pentru ca sunt trist, daca intrati pe pagina mea poate lasati si un hug in urma voastra, sa stiu ca-mi sunteti alaturi