Live what you love

Poate m-am saturat de oamenii care cred ca stiu si nu stiu, care se ascund sub indiferenta si spera sa nu fie observati... Am scris "spera"? Citeste "cred" pentru ca tipul acesta de persoane nu spera la nimic. Au uitat parca sa-si fac planuri, sperante sau sa-si formeze macar un ideal. Au omis sa tina minte ca totul depinde de ei, ca sunt in felul lor speciali. E curios dar tocmai mi-am amintit ca mi-a spus cineva mai demult ca un obiect nu exista daca tu nu vrei ca el sa existe si ca daca te vei intoarce cu spatele el va disparea. La fel e si cu timpul mi-am spus: nu va exista daca nu-l va masura nimeni. Asa secundele ar fi doar secunde sau nu ar mai fi deloc, pentru ca am fi uitat ca le-am inventat.

Chiar m-am imaginat ieri cum as fi la 80 de ani si am plans gandindu-ma ca atunci ziua mea nu s-ar mai deosebi de ziua bunei mele prietene , ca voi parcurge acelasi drum si-mi voi aminti mereu ce am fost sau voi regreta unele neajunsuri in viata . M-a intristat ca suntem limitati in timp, ca nu putem trai vesnic sau ca totul e trecator, dar cel mai trist este ca acest gand ne urmareste mereu alaturi de amintiri dureroase sau frumoase; ca ele, amintirile vor ramane acolo, vizibile, incrustate in riduri sau in zambete facandu-ne sa retraim un suras, o emotie, o lovitura, un sarut, o strangere in brate de parca ar fi fost ieri.

Intr-adevar cel mai dureros este sa sti ca timpul e ireversibil, ca azi, nu vei mai trai ce ai facut ieri dar iti vei aminti mereu ca o amprenta intiparita pe chipul tau.
Zambesc pentru ca vreau sa ma imaginez la 80 de ani nu cu tristete ci cu o bucurie copilareasca... o sa-mi fac o obijnuinta din a trai prin visuri , prin sperante si mai ales prin iubire... o sa-i intorc atunci spatele timpului.