Miracolul e mereu acolo, trebuie doar să-l priveşti cu ochii potriviţi. Trebuie să ştii să te bucuri de el şi apoi să-l dai mai departe, să ştii când să mergi mai departe şi când să priveşti în urmă. Nu-mi imaginez cum ar putea cineva să renunţe la luptă definitiv şi ireversibil. Şi nu spun asta din perspectiva unui luptător desăvârşit ci din contră, a unei persoane cât se poate de leneşe. Şi totuşi minuni există şi le văd din când în când, şi mă bucur de ele, şi-mi fac planuri şi cred şi nu-mi pierd nici zâmbetul, nici speranţa ... Şi dacă n-ar fi frumos acest vârtej care mă cuprinde ... cu bucurii şi tristeţi, îndrăgosteli şi lacrimi, cu 1000 de posibile sfârşituri şi tot atâtea începuturi, cu mine şi cu ei şi cu noi, cu tot ce mă înconjoară, tot ce iubesc şi tot ce m-a făcut vreodată să fiu fericit ... dacă n-ar fi, n-aş fi nici eu ... şi-ar fi păcat
Labels:
my life
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
0 comments:
Post a Comment