Live what you love

Of Doamne, de ce pe mine ma iubesc numai "strainii"! De cand ma stiu, am fost iubit si respectat numai de prieteni ... si familie (aici includ doar parintii) k in rest nu am fost prea dorit, si nici nu imi pasa pentru k - ii multumesc lui Dumnezeu - k mi-a dat niste prieteni pe cinste, si care nu m-au lasat niciodata sa ma inec in propriile-mi lacrimi. Mereu au sarit sa ma ajute. Stiu poate uneori sunt cam dur cu ei si le spun in fata exact ce gandesc - adica adevarul - caci eu asa consider ... ca pt asta ii sunt prieten ... sa ii deschid ochii si sa il sprijin, nu sa zic doar de forma "asa e"... cand de fapt nu e... Eu nu fac astfel de lucruri pentru k imi iubesc si imi respect prietenii si consider k daca ii spun adevarul, ii fac un bine, nu daca il las sa se ingroape in mizeria lui...

Ieri am avut o dimineata ingrozitoare, eram panicat k nu putem sa imi rezolv anumite lucruri .. am cedat la un moment dat si am izbucnit in plans ... era prea mult pentru mine, si simteam ca nimeni nu ma poate ajuta. Insa nu a fost asa ... dar asa e cand stii k acasa nu e decat mama care sufera k nu poate sa le faca singura pe toate!
Imi lipseste tata, el era punctul de sprijin ... el le stia pe toate, nu trebuia sa apelez la X si la Y, am avut cateva clipe in care simteam k sunt singur in centrul universului ... De ce pe oamenii pe care ii ai aproape de inima ta ajung la un moment dat sa te "lase", ba chiar sa te uite ?! incerc sa inteleg, daca ai avut prietena, daca nu iti mai este aproape, daca te-a dat uitarii pt niste lucruri fara valoare, pt un orgoliu prostesc ?!
Sufar, chiar daca nu arat, chiar daca par indiferent, sufar pentru ca sunt momente in care as vrea-o alaturi, macar pentru o vorba buna ..... dar dupa cum spuneam pe mine ma iubesc si ma ajuta doar strainii . . . si le multumesc pentru tot. Mai mult nu pot face decat sa ii ajut la randul meu atat cum voi putea atunci cand imi vor cere ajutorul ... pentru k ei merita tot ...