Posts
Nu ne plac oamenii tristi. Daca nu suntem sadici, preferam pe cineva zambitor, bun, cald si fara tendinte suicidale.
O fi o chestie darwinista sa ne dorim langa noi oameni care isi doresc sa traiasca. Nu stiu. Cert este ca majoritatea oamenilor vor semeni “vii”.
Chiar daca trec printr-o pasa proasta, de exemplu, recunosc, nu vreau sa fiu deprimat langa un om care plange cot la cot cu mine. Sa intelegi o persoana nu inseamna sa-i imprumuti lama dupa ce ai folosit-o pe propriile vene. Inseamna mai degraba sa asculti, sa simti ce simte celalalt, sa-i fii alaturi in mai multe feluri.
Poveste. Acum ceva timp, eu si un tip la o discutie in mall. Toate bune pana incepe sa-mi spuna ce trist e el, ce singur, ce disperat. Nu castiga destul, lucra prea mult, ultima prietena il parasise… Se stie ca fetele simt cand esti disperat din binecunoscuta reclama Sprite. Cand le mai si spui ca esti disperat ai o problema si mai mare.
L-am compatimit, l-am inteles, as fi vrut sa-l ajut pe omul ala, nu mi-a fost indiferent, dar nici nu l-as fi vrut in preajma mea prea des. Toti avem deja probleme, nu vrem sa devenim asistenti medicali sau psihologi pentru altii. (Mai ales pentru oamenii pe care nici nu ii cunoastem de fapt.)
Anul trecut imi spunea cineva, o cvasinecunoscuta de altfel, ca eu nu sunt sensibil. Ca daca eu ma uit la o comedie romantica si imi trece orice tristete. M-a durut atat de tare incat am fost trist saptamani intregi. Am luat-o de buna si ramas uimit de teoria asta: daca nu-ti manifesti latura sensibila esti un om al pesterilor. Si am devenit si eu mai “in touch with my negative feelings” si cred ca am privirea trista adesea. (Ce porcarie. Cum i-am lasat eu pe aia sa ma faca sa cred ca felul meu de a fi este gresit si al lor corect?!)
Am devenit cam dark. Treptat am ajuns sa cred ca daca nu-ti manifesti aceasta latura inseamna ca nu o ai. O prostie. Majoritatea oamenilor (poate chiar toti, nu stiu) sufera cand vad un porumbel ranit, nu toti izbucnesc in plans insa si chiar mai putini se tarasc pe jos de durere pentru saracul animal. Asta nu inseamna ca sunt o gloata de insensibili nenorociti care si-ar ucide cu sange rece propria pisica si propriii parinti dupa aia.
Mie imi plac oamenii veseli. Nu cred ca sunt niste bestii fara suflet. Mai degraba cred ca cei care se asteapta sa plang in hohote pe strada cand imi aduc aminte de o pisica pierduta in copilarie sau de vreun iubit idiot sunt… dusi. Lasati-ma in pace.
E drept ca e greu ca naiba sa adopti stilul asta de viata, dar dupa ce ai acceptat chestia asta poti trece mai usor peste multe lucruri care alta data te-ar fi doborat complet. Si da, de multe ori simti ca nu mai vrei decat sa fii si mai miserable, sa te scalzi in propria depresie, in neant. Dar trece, orice trece. Asta e ironia sortii. Oricat de mare pierderea, mai devreme sau mai tarziu tot uitam, asa ca atunci de ce sa pierdem vremea, daca tot acolo ajungem ? 
Life is too short to be sad and agry all the time
Pana la urma eu cred ca invatam tot timpul sa traim. Si a te bucura se invata. Ne necajim pentru ce nu avem insa nu ne bucuram de ce avem. Eu vorbesc de optimism sau pesimism ca stari predominante de spirit. Sigur ca toti avem motive de tristete, uneori ele sunt coplesitoare, nimeni nu se asteapta sa sari intr-un picior cand ai o problema grava.
Eu vorbeam de a alege sa zambesti de cele mai multe ori, desi ai putea sa cazi victima tristetii.
1 comments:
Cand lumea e impotriva ta intoarce lumea cu susul in jos.
Cand Dumnezeu iti da o palma , bucurate ca ceva bun se va intampla cu viata ta .
teorii proprii
Post a Comment