Live what you love

Am inca valize nedesfacute in jurul meu. Nu-i nimic. M-am obisnuit asa. Cred ca o sa le mai tin un timp.. Pana la urma, un an intreg am trait asa. Mai pastrez o vreme aroma diminetilor trecute si petrecute asa. Senzatia ciudata ca nu stiu unde ma aflu cand suna ceasul. Cateva secunde pana sa ma dezmeticesc si sa depanez rapid memoria recenta, sa-mi dau seama unde sunt si in ce limba ar trebui sa dau buna dimineata. La marginea patului: un gemantan pe jumatate nedesfacut, pe noptiera o carte careia nu i-am pus semn. Apoi brusc o senztie gadilitoare in spatele tamplei. Iar am dormit doar 4 ore, nu-i nimic, ma incapatanez sa nu beau cafea. N-am timp sa deschid laptopul si sa vorbesc cu mama. Mai tarziu. Maine.
Ies si se vorbeste daneza. Sau engleza. Cateodata, mai rar, germana. Asta-i mai greu, dar macar un buna dimineata cum ai dormit ce faci azi stiu si eu sa articulez.
Oameni, multi oameni, ah cati oameni, of nu credeam ca exista atatia oameni pe pamant. Si eu. Cu geamantanul meu. In care sunt haine si carti. Asa le spuneam la toti vamesii de avioane sau de autobuze si trenuri cand ma intrebau. Haine si carti. Nu, nu duc nimic periculos. Nu duc resentimente, nici uri, nici ganduri rele, nici amintiri urate. Pentru astea am alta cutie. Pe care o umplu si cel mai adesea o fac uitata prin gari.
Si uite-asa, m-am abatut iar de la ce as fi vrut sa scriu. Las' pe maine.