Posts
All Comments
"Nothing I have is truly mine"
Boavista Porto (Estadio do Bessa)
In the North Sea near Esbjerg
The best team ever
End of Semester party
Carnaval AlborgI am ridiculously happy, excited, and giddy today. I think it’s a combination of things, but it’s mostly because I’ve made two new friends who are just freaking AWESOME!
Bart and Gregor are two of the coolest people I have ever met and we’ve bonded very quickly.
Bart is outrageous, bold, funny, confident, and has a total potty mouth, which, for some reason, cracks me up. He is also loyal and protective and the kind of person that will speak whatever is on his mind and screw what anybody else thinks.
Gregor is quiet, kind, with just enough temper and stubbornness to keep him at the passive-aggressive level. He’s also loyal and protective and the kind of person who will go out of his way to help anyone in need, especially a friend.
I already loved my job because of what I’m doing, but it hasn’t been a huge secret that I’ve been lonely. And most of the time, I’ve kept to myself, with the exception of a few times when my natural attitude got the best of me and I’ve opened up and chatted with everybody. But I’m not really into the whole “gossip scene” and there’s a lot of that shit going on in a small dorm that is mostly females. Hence why I just do my job and then go home.
But Bart and Gregor have made living fun and they never fail to put a smile on my face when I walk in the dorm or am stressed out because there’s a million things going on all at once and they all need my IMMEDIATE ATTENTION!
I didn’t realize how much making friends meant to me and how lonely I’ve been without my own social circle. I mean, I have friends but when I used to live in a small town doing my practical placement and not knowing many people ... was kind of sad. All my other friends were back to school, socializing and throwing parties ... we didn’t really made time for one another, especially when living in different places. Going down different roads. The only time we really get together wass during couple of short visits and International day.
And then there’s Peo, who is also one of my best friends… but that situation there is kind of… sticky, I guess. Even though we do spend a lot of time together, there’s just something about having gal pals, you know?
So I was contemplating a bleak weekend with nothing to do except sleep, read, clean house, etc. But NOW, my entire weekend is full and I’m so EXCITED!
Friday night we’re going to this place where you can bring your own food and beverages and make pottery, then paint it. We’re bringing a bottle of wine and going to make some pretty, pretty, pottery… something! Then Saturday night, we’re going out to the movies to see a “chick flick” — 27 Dresses. Which I’ve been wanting to see since I seen the previews for it on tv. Midnight we will attend the "Official Valentine's day party". Sunday, Bart and I are going to church in the morning and then out to lunch, where we’ll sit and talk for probably hours.
Then I have Monday off and that will be my day to clean, do laundry, catch up on sleep, etc.
I kind of feel like a kid in a candy store. It’s like I had so much of my life put together, but there were some empty spots. Namely, a church to call my own and friends to make up my social circle. And now, those things are, or already have, been taken care of!
(p.s. Bart and Gregor are both from Poland, Peo is bulgarian)
The same....
L.
Vezi o persoana. Iti place. Ajungi sa faci cunostinta si intr-un final al etapei,ajungi sa o cunosti. Care e cel mai greu lucru de realizat dupa aceea? Increderea. Cum faci sa-i castigi increderea, cum face sa aiba incredere? Ecuatia e destul de simpla. Te comporti natural, fara a incerca sa-ti cladesti baza relatiei cu ajutorul minciunilor. In functie de caracterul fiecarei persoane, la o anumita perioada de timp, realizezi ca ai incredere si ai castigat increderea. Ce se intampla insa, in momentul in care acea persoana a reusit sa-ti castige increderea mai mult decat a mai facut-o altcineva pana atunci? Senzatia e uimitoare. Incepi usor, usor sa-ti dezvolti o latura pe care nu credeai ca o ai… Simti ca plutesti, si tinzi sa sfidezi pe toata lumea cu sentimentul increderii. N-ai gresit, n-ai avea cum! Oricine ar incerca sa-ti explice ca orice lucru dus la extrem, e daunator, o face fara a avea vreo sansa de reusita. Si trece timpul, si inevitabil ajungi sa dai dreptate. Dar nu in toatalitate! Tu tot ai avut dreptate! Si ce daca te-a dezamagit o data? Toti au dreptul sa greseasca, nu? Dar in sufletul tau, poate inconstient, se naste urma de indoiala. Din ea deriva sentimentul greselii urmat mai apoi de mustrari catre propriul sine. Da! Ai gresit…
Oare cati dintre noi n-am avut parte de astfel de experiente? Pornind de la ceva asemanator, si trecand de stadiul nervilor, am aflat, poate inca o data, dar cu o intensitate mult mai mare, ca in orice tip de relatie (absolut orice tip) este foarte greu sa castigi increderea. Ce este mai greu de atat? O incredere castigata, apoi pierduta, apoi incercarea de a o recastiga. Increderea pierduta se recastiga foarte greu…
« De ce iubim femeile
The summer was out there and so were our Gin Summer Nights. Afternoons at the beach and chill out evenings with varied dinners and great night drinking sessions :) Cheers mates!
The day before we had a watermelon rugby ball with vodka, courtesy of our franchute chef, Sebastien. Parfait! Thank U and kisses for our drinking winner :)
Orasele sunt un pic mai descongestionate la trafic, poate cu exceptia Timisoarei, care continua sa fie o urbe haotica, detinand recordul continental la santiere deschise si ramase asa. Pe timisoreni, aradeni ori resiteni ii poti gasi, insa, imediat dupa frontiera ungara, ba la Szeged, la cumparaturi, ba la Gyula, la strand, ba la Oroszhaza la o bere...
Felicitari Andressa, ai reusit :)
Sa va spun ce sfat le-a dat decanul lor la ceremonie. Le-a spus ca la reuniunile dupa 10 ani de la absolvire, oamenii vin mereu cu povesti de succes. Au cariere de invidiat, dar de obicei spun ca nu au avut timp sa-si intemeieze o familie, au muncit foarte mult. Se gandesc abia acum la asta. Iar decanul lor le-a spus ca meseria le va oferi multe satisfactii, dar ca nu le va oferi niciodata o a doua tinerete. Si sa nu se lase furati de mirajul succesului pana ce trec cei mai frumosi ani. Le-a spus sa gaseasca echilibru intre toate bucuriile pe care ni le poate da viata.
Pe de o parte, in Romania, datorita felului in care este gandit sistemul de invatamant, cei mai buni prieteni ai nostri sunt colegii de grupa sau colegii de an. Ei sunt cei cu care petreci cel mai mult timp, cei cu care copiezi la examene, cei care te ajuta cu teme. Ei sunt cei cu care faci seminarii si laboratoare impreuna, pe care ii cunosti in pauze si cu care incerci sa intelegi tampeniile spuse de laborant. Ai nevoie de ei ca sa supravietuiesti sistemului roman de invatamant. Ai nevoie de ei ca sa treci peste materiile imposibile, plictisitoare si predate uneori de profesori care nu stiu sa le predea. Cu ei te duci la Sighisoara sau la mare in vacanta, cu ei chiulesti de la cursuri ca sa te duci la munte.
Si pentru ca imparti atatea nevoi cu ei, iti devin prietenii cei mai buni, cei pe care simti ca te poti baza la bine si la rau, cei care ti-au dovedit si carora le-ai dovedit afectiunea.
De cealalta parte, in Danemarca sau in alte universitati, iti alegi cursurile. Sistemul intrasigent si incoruptibil promoveaza individualitatea, trebuie sa faci totul singur, sa te descurci, cel mult sa te sfatuiesti cu altii (dar de preferat cu supervisor-ul). Copierea se sanctioneaza cu excludere, atat la teme cat si la examene. Colegii se schimba de la semestru la semestru sau chiar de la curs la curs. Viata individualista incepe mult mai devreme pentru ca, dintr-o data, esti fortat sa te descurci singur, sa inveti singur, sa traiesti singur.
Cred ca una din diferentele la care ma gandesc cel mai des intre tinerii de varsta mea din Romania si cei de aici este pasiunea. Entuziasmul pentru ceea ce fac, interesul, placerea cu care cei pe care ii intalnesc sau ii cunosc lucreaza, muncesc sau incearca sa treaca prin viata.
Stereotipic, majoritatea celor pe care ii cunosc in tara sunt blazati. Cu un job pentru a avea job, muncind de pe o zi pe alta si injurand faptul ca nu le place ceea ce fac, de multe ori intrebandu-se de ce anume au ajuns sa faca asta, fara sa gaseasca satisfactii in jobul de zi cu zi. Ii numar pe degetele de la o mana pe cei carora le place ceea ce fac si pe degetele de la cealalta mana pe cei care fac ceea ce isi doreau dintotdeauna sa faca.
Ca intotdeauna, exista trade-offs. Pasionati si interesati de ceea ce fac, de multe ori tinerii de aici au invatat sa fie independenti si un pic straini, toleranti cu pasiunile celorlalti si in acelasi timp distanti.
E doar o constatare si nu stiu exact ce mi-a venit sa scriu despre asta. Este unul din lucrurile care ma preocupa atunci cand ma gandesc daca sa ma intorc in tara sau nu. Evident, intotdeauna exista exceptii. Intrebarea este unde anume le cauti si ce anume este important pentru fiecare dintre noi.
Inainte sa ma contrazici, gandeste-te bine la toti oamenii pe care ii cunosti.
Dupa un weekend in care m-am odihnit, am vazut eurovisionul cu "organizatorii"(finish ppl) , romanii si Peo, am simtit nevoia sa nu mai scriu ... am impresia ca incep sa trec peste etapa asta. Imi doream sa fie doar o etapa peste care pot sa trec usor, sau cel putin mai repede. Simt ca este momentul final, ca nu mai am ce da din mine. Mi-a placut sa bloghez si inca mai imi place, dar prioritatile mele incep sa se schimbe. . .
Mi-am petrecut mult timp din weekend reflectand la unele lucruri. . . si la unele aspecte din viata mea care nu sunt la locul lor, sau ma rog asa cum as vrea eu sa fie.
As vrea sa incep sa reusesc sa fac ordine cu mine in primul rand . . . cu ce este in capul meu si astfel sper ca restul lucrurilor sa vina de la sine. Momentan sunt Dl. Problema dar mi-ar face placere sa redevin Dl. Solutie... stiu ca pot. si asta vreau acum.
