... si oameni care vin si pleaca
Se spune că, atunci când pierzi un lucru, înseamnă că acel lucru nu îţi mai e de folos şi trebuia să plece de la tine. Se spune că, atunci când pleacă un om, înseamnă că acel om trebuia să nu mai stea lângă tine. Să nu îţi pară rău de lucrurile pe care le pierzi sau care se strică. Să nu îţi pară rău atunci când pleacă un om drag ţie. E pentru că tu, în calea ta, nu mai ai nevoie de acel lucru, de acel om. Oamenii pleacă mereu, iar aceia care trebuie să se întoarcă, vor reveni cândva. Nu trăi pentru ziua aceea, când ei vor reveni. Trăieşte fiecare pas făcut pe cale. Trăieşte pentru prezent, nu pentru trecut şi nici pentru viitor. Respiră fiecare clipă făcută pe cale.
Aminteşte-ţi de trecut şi zâmbeşte tandru. Priveşte spre viitor şi zâmbeşte curios.
Prieteniile sunt contextuale, îmi spunea cândva, tot un prieten. Când vei ieşi dintr-un cerc, prietenii vor fi alţii. Aceia care nu îţi mai sunt prieteni au păşit în afara cercului. Lasă-i pe calea lor.
Nu înseamnă că nu ţi-au fost niciodată prieteni, ci doar că, pentru moment, aţi evoluat diferit.
Preţuieşte-i la fel ca atunci când îi aveai aproape. Stai în cerc şi stai şi în afara cercului.
Simte cum e în cerc şi simte cum e în afara lui. Caută spiralele. Ele îţi vor purta mai uşor paşii pe cale.
Păstrează-ţi lacrimile pentru bucurii, nu pentru tristeţi. Alege culoarea albă însă nu uita de celelalte nuanţe şi nici de scările de griuri. Ele îţi vor arăta paşii lipsă, pixelii pe care privirea ta îi percepe altfel. Vorbeşte cu îngerii tăi. Roagă-i să vină în oglindă sau peste umărul drept, să îi vezi atunci când întorci uşor capul.
Uneori îngerii iau chipuri de oameni, de fiinţe, de pisici, de păsări. Alteori îşi strâng aripile într-un cristal de stâncă. Ai să le simţi mângâierea când cristalul ţi se lipeşte de podul palmei,
o atingere ca un puf: să ştii că acolo e ascuns un înger.
Ai pierdut un lucru drag ţie? Un înger ţi l-a ascuns, pentru că el ştie mai bine decât tine că nu vei mai fi avut nevoie de acel lucru. A plecat un om drag ţie? E pentru că îngerii l-au luat de mână şi l-au îndreptat pe calea sa, iar alteori e pentru că îngerii te-au luat pe tine de mână şi te-au aşezat frumos pe calea ta. Ai încredere în îngeri, ei ştiu mai bine ca tine ce trebuie să facă aşa încât drumul spre fericire să îţi fie mai uşor şi mai sigur.
Când iubeşti un om, e pentru că îngerii tăi şi îngerii săi se iubesc. Le simţi aripile cum se prind în spatele sternului, de inimă, şi e pentru că ele cresc mereu de acolo. Fluturii cresc din coşul pieptului, însă fluturii sunt efemeri. Nu te încrede în fluturi. Ei sunt doar frumos coloraţi, dar zborul lor e în zig-zag. Zborul îngerilor e lin şi alb, aproape translucid, cât să vezi cum aerul prinde contur de chipuri.
Crede în iubirea albă, caută spiralele şi zâmbeşte la fiecare pas pe care îl faci pe cale: curând vei găsi fericirea.
0 comments:
Post a Comment