Posts
Pai, sa va zic ce e spiritul Craciunului, acest sentiment minunat ce deja m-a cuprins de cand am auzit colinde si cuprinde si orasul cu tot cu afise rosii si mosi craciuni.
Se facea ca eram la coada la libraria Corina, adica in centru, acum doi ani. Era cu numai cateva zile inainte de Craciun. O nebunie acolo - parca venea sfarsitul lumii si daca te prindea momentul cu o carte in mana prindeai un loc mai bun in viata de apoi. Cu chiu, cu vai, m-am descurcat sa gasesc o carte anume si totodata sa nu daram prea multe carti.
La coada erau multi oameni. Dupa cum se intampla cand au concetatenii nostri de asteptat la rand, oamenii se simteau nedreptatiti, umiliti, batjocoriti chiar pentru ca aveau de asteptat. Si-uite-asa, cu volumele Harry Potter si Garcia Marquez in brate, la rand, oamenii se plangeau: “Astia-si bat joc de noi! Asteptam de 15 minute, asa ceva nu se poate!” Pe binecunoscutul principiu “ne miscam si noi mai cu talent?” In fine. Eu rasfoiam cartea aleasa din raft.
Inaintam la coada incet, dar sigur. Mai erau cateva persoane in fata mea pana sa ajung si eu sa platesc cand aud ca domnisoara careia ii venise randul la casa cerea mila si rabdare: “Dar ma duc acum la bancomat. Va rog, ma grabesc, pot lasa cartile aici? Daca mai stau o data la coada nu mai ajung…” Vanzatoarea o privea fara indurare. Nu si nu. Nu ii ajungeau banii. Mai avea nevoie de 50 de mii.
Si am simtit o caldura in tot corpul auzind acestea si amintindu-mi de un text din Reader’s Digest-ul american imprumutat de la o profesoara (si niciodata inapoiat…) in care o doamna cu venituri modeste isi duce copilul la cumparaturi si cand sa plateasca isi da seama ca i s-a furat portofelul. In povestire, ultimul om de la rand intinde un dolar persoanei din fata pentru ca banii sa ajunga “din mana-n mana, pana-n fund la casiera” (nu taxatoare) si din mana-n mana, suma a tot crescut (ca mai puneau oamenii bani, desigur) si la casiera au ajuns 20 de dolari, cat ii trebuiau femeii sa plateasca. Am plans cand am citit textul prima data.
Cum spuneam, eram la coada la libraria Corina si simteam ca e momentul sa fac o fapta buna. Am inaintat pe langa rand spre casierie, sub privirile pline de repros ale celorlalte persoane (”ce faci, domne, te bagi in fata?!”) si am batut-o pe umar pe domnisoara. “Iertati-ma, am auzit conversatia, de ce suma mai aveti nevoie?”
Domnisoara parea cu cativa ani mai mare decat mine. S-a intors si s-a uitat la mine: “Tu cine esti?!”
Eu am raspuns: “Eu, aaaaa…. eu, eu…”
Ea a zis: “Ce vrei?”
Eu, cu prezenta de spirit mititica, am scos din portofel 50 de mii si i-am intins: “Daca aveti nevoie, vi-i pot da eu…”
Ea: “Lasa-ma, domne’-n pace!”
Oamenii din jur se uitau chioras la mine. Am rosit. M-am simtit de parca luasem banii din portofelul ei, nu din al meu, si ea ma prinsese asupra faptului.
Dupa acest “vezi-ti de treaba ta” primit in freza mi-am cerut scuze si m-am intors la coada, la locul meu, sub privirile pline de repros ale celorlalte persoane (”dumneata sigur asteptai aici? n-ar trebui sa te asezi la capatul cozii?”).
Asta e spiritul Craciunului. Sa vrei sa ajuti aiurea-n… librarie.
Labels: chill
20 comments:
Mi-ai adus aminte cand odata, in Sageata, nasul voia sa lase o babuta amarata si vai de capul ei in camp ca nu are bilet. Cum am fost de fata la scandal, in momentul in care nasul s-a dus cu buletinul ei nu stiu unde sa-i scrie nu stiu ce raport, am zis deh, sa o ajut cu niscaiva bani, sa ii iau bilet, sa vorbesc cu nasu’( avea doar 2 statii de mers). Bineinteles ca era una dintre acele babute karatiste si era sa imi fur vreo 2-3 posete in cap :) Oricum pana la urma s-a rezolvat ;)
Parca si Lucia a avut un post mai demult cu o intamplare asemanatoare, ceva cu rest la coada la Billa daca imi aduc bine aminte..
Tare asta cu babuta. Da, si Lucia avusese un episod la Billa.
Nici o fapta buna nu ramane nepedepsita! :)
Eu eram la coada in Carrefour si imi luam printre altele si un ou Kinder. In fata mea o copiluta de 4-5 ani cu bunica la cumparaturi care era fascinata de oul de banda. La un moment dat s-a chinuit sa ajunga la banda si l-a luat, fiind certata imediat de bunica. Terminasera de platit ce au luat si eu speram ca reusesc sa platesc si eu oul si sa il dau. Intr-un final a trecut vanzatoarea “jucaria” prin fata bornei de marcat si eu l-am luat fericit si i l-am dat copilei: nici nu va puteti imagina reactia bunici consternate care i l-a luat imediat din mana si a tras-o repede zicandu-mi: “Are si ea acasa!”.
Gelu,
aici e discutabil. Nu e bine sa inveti copiii sa accepte lucruri de la straini. ;)
Dar intentia conteaza. Ai fost in spiritul craciunului pentru ca nu ti-ai vazut de treaba ta!
de cate ori n-am patit asta si tot nu m-am invatat minte ca nu toti romanii sunt recunoscatori sau apreciaza. intamplari din astea seci ajung sa ma calce pe nervi la un moment dat si ma fac sa cred ca uneori chiar traim in jungla
Ce m-a intristat povestea ta, pentru ca nimic nu e mai frumos decat gesturile mici, dezinteresate, care sunt pe cale de disparitie in zilele noastre.
Cred ca se potriveste cu spiritul noului site al lui Bradutz, http://www.kko.ro/. Poate lasi un link si acolo.
raluca,
mersi, o sa las. :)
faza mi se pare urata nu doar pentru ca femeia s-a speriat ca a venit nebuna cu bani la ea ci ca nici cei de la coada nu intelesesera nimicutza.
monica,
daaaa. A fost ca-n filmele cu prosti. Imi venea sa intru in pamant sau sa fug in lume fara sa mai platesc cartea!
Chiar te simţi prost când vrei să faci un bine şi eşti refuzat în stilul românesc. Îţi vine să arunci gunoaiele pe stradă…
eu m-as fi certat cu proasta. dar in fine…
hei, hei, care proasta?
daca nu voia sa fie ajutata, nu voia. e treaba ei. sa nu picam in extrema cealalta - sa ajutam babute sa traverseze strada chiar daca nu vor sa traverseze!
eu am patit-o invers o data. eram la metrou (nu aici) si automatele de bilete nu mergeau cu bancnotele pe care le aveam si imi venea sa pling ca trebuia sa merg pe jos (eram obosita rau) si o doamna a vrut sa-mi dea ea un euro si ceva cit costa biletul. ei, m-am bilbiit ca naiba, probabil m-am inrosit ca naiba, am multumit si-am zis ca “a, nu, nici o problema, nu merg departe”, dupa care m-am tiriit pe jos vreo juma de ora :(
da’ n-am fost scirboasa, pe cuvint c-am multumit de intentie :)
a, si o data am reusit sa-i cumpar banane unui copil - in prealabil am intrebat-o pe maica-sa daca imi da voie :)
serios? uite eu cerut chiar. ce-i drept, aveam 14 ani… ma duceam in ziua aia la banchetul de final de clasa a opta si nu imi ajungeau banii de fixativ de par. imi mai trebuiau 2 mii de lei. le-am cerut unor doamne din magazin, cumparatoare si ele, explicandu-le ca ma duc la banchet si ca mai am nevoie de NUMAI 2 mii de lei. mi i-au dat. acum nu-mi vine sa cred ca am facut asta! :))
mie mi se pare pura prostie sa nu vezi omul care iti intinde o mana de ajutor, mai mult, sa-l respingi cu atata violenta
pai cum dzeu sa nu-i dai niste maruntis unui pusti careia ii trebuie fixativ de par pt banchet? :))))))))
“nevoie” mai draguta n-am pomenit
(pe la 14 ani, eu am furat doua bomboane de pe o tejghea - n-aveam nici un ban si mi-era FOAME - normal ca m-am visat in iad dupa aia - da’ stiu si acuma ce gust aveau)
o fi, dar e treaba omului ...
pe mine nu m-a intristat, in schimb m-a infuriat povestea; cearta n-ar fi inclus si jigniri, ca eu le pastrez pentru mine. buuut whatever
Intr-o seara, in statia de metrou, o doamna mi-a oferit o punga de bomboane pe care tocmai le cumparase de la automat, fara sa stie ca au un ingredient la care era alergica. Nici prin gand nu mi-a trecut sa le refuz si m-am indulcit tot drumul. Pace voua si nu renuntati la a face gesturi frumoase, pana la urma se va gasi cineva sa le aprecieze.
Post a Comment