Live what you love

Vine iarăşi vara. Mama e deja tristă şi îngrijorată că nu vin vara asta acasă, îmi spune ca de fiecare dată să fiu cuminte, să am grijă de mine... de parcă n-aş fi fost plecat şi vara trecută şi acum două veri şi de fiecare dată când Aradul mă sufoca. "Vara e altfel" spune ea. Sunt departe, atât de departe încât nu mai are siguranţa că orice s-ar întâmpla în câteva ore poate ajunge la mine. E adevărat Dk e puţin mai departe decât Someşul Rece unde mi-am petrecut câteva veri în liceu în tabere pentru puştani de gimnaziu ...

Eu în schimb abia aştept... dar am parcă mustrări de conştiinţă când mă gândesc cât de mult suferă ea şi căt de bine o să mă simt eu toată vara uitând câteodata chiar şi de telefonul pe care o să-l aştepte cu atâta nerăbdare în fiecare săptămână. Dacă ar fi după ea n-aş pune nici un picior înafara Aradului... dacă ar fi după mine mi-aş face bagajele mâine şi-aş pleca câţiva ani încotro aş vedea cu ochii. Diferenţe majore în felul în care vedem viaţa... în special a mea, ea plânge când mă conduce la aeroport... eu abia aştept să plec de fiecare dată, ea abia aşteaptă să o sun... eu sun şi-i zic "Nu pot vorbi decât 5 minute... mă grăbesc!". Dacă n-aş iubi-o, dacă n-ar fi cel mai scump lucru de pe lumea asta aş înţelege, şi cu toate astea când sunt plecat undeva mă adaptez atât de bine încât parcă nu-mi mai lipseşte nimic... nici măcar ea.

De fapt nici măcar n-am fugit vreodată cu adevărat de acasă. E doar punctul ei de vedere. Aşa mi-a spus odată "Eşti tot timpul cu bagajele făcute. Parcă aştepţi să întorc spatele ca să fugi de acasă". A râs dar nu cu prea multă convingere ...