Live what you love

A fost amuzant să-i văd reacţia prietenei mele când i-am zis că prefer Cabernet-ul în loc de Chardonnay şi că ştiu că berea Pilsner Urquell are un gust mai bun decât altele. A fost o premieră să beau la masă cu ea Martini alb şi vin roşu. Deşi vedeam privirile pe furiş pe care le aruncă paharului meu de vin ce se golea treptat şi auzeam glumele ei gen "Ştii, au şi suc la restaurantul ăsta, nu trebuie să te sacrifici bând vin!", m-am simţit bine să pot să fac un lucru pe care nu-l mai făcusem până acum de faţă cu ea. A fost ... o uşoară relaxare pe care o simţi când nu trebuie să te mai ascunzi.

În realitate, nu sunt un băutor... nu cunosc numele băuturilor (Merlot-ul îmi place pt că e singurul pe care l-am băut pentru că realmente am vrut, într-un context care mi-a făcut plăcere şi cu care-l asociez, normal)... nu ştiu să fac diferenţă între ele... nu-mi place berea, ba chiar îi urăsc gustul amar şi acidul... Nu-mi place în general gustul alcoolului, dar beau ceva numai acolo unde mă simt bine şi numai în cadru social, dar nu pentru că simt nevoia. Nu am nevoie de stimulenţi fizici ca să mă pot distra, cred eu.

Până acum ceva timp refuzam din principiu să pun gura pe alcool şi nu puteam (nu pot nici acum) să-i înţeleg pe cei care au nevoie să se îmbete ca să se poată simţi bine la o petrecere sau o întâlnire. De curând am descoperit că poţi să bei alcool fără să se întâmple mare lucru şi fără să pierzi controlul acţiunilor tale. Nu pot să pricep cum unii dau vine pe alcool pentru o aşa-zisă amnezie: "Nu-mi aduc aminte ce am făcut, eram prea beat!" - ei nu mai spune tu, ca să vezi! Sau poate că n-am eu idee despre ce înseamnă să fii atât de slab încât să te laşi pradă alcoolului, dar nici nu vreau să aflu, mi se pare o idioţenie.