Live what you love

O să încerc să fiu blând, pe cât posibil.
De ce au unii oameni impresia că dacă eşti mai tânăr decât ei, automat au dreptul să îţi dea ordine, să, cum zice americanu’, “patronize you”? Vârsta ceva mai înaintată aduce cu sine, într-adevăr, avantajul că ai văzut şi trăit mai multe, dar de aici şi până la a desconsidera pe cineva mai tânăr decât tine şi la a-i da ordine ca şi cum trebuie automat să ţi se supună e o cale destul de lungă, zic eu.

Am tot aşteptat să “cresc” ca să nu mi se mai spună ce să fac, şi în mare măsură, mi-a reuşit. Am eliminat, pe cât posibil, şefii, părinţii mă lasă de capul meu de multă vreme, dar tot se mai găseşte câte cineva care să-mi spună ce să fac, chiar dacă e vorba de câte un favor. Nu mi se cere, mi se ordonă. Or asta mă scoate din sărite.

Cred că e “common sense” faptul că un “te rog” face de o mie de ori mai mult decât un ordin. N-a zis rău cine-a zis [şi mai şi rimează, ca să vezi, românu’ s-a născut poet, e clar] că “vorba dulce mult aduce”. Dar de ce să rogi frumos când lumea trebuie să te asculte, să ţi se supună şi să graviteze în jurul problemelor tale?

No, asta e, se pare că am o problemă. Cică-s prea orgolios. Oi fi…