Posts
... şi aşa îmi trebuie dacă am petrecut toată vacanţa, dacă am bătut toate cluburile, dacă paharele de tequilla nu se mai terminau, dacă toţi prietenii ştiau că sînt disponibil oricând. Şi dacă ştiam că ceea ce urmează să se intâmple îmi va afecta întregul mod de a gândi şi a acţiona ... atunci bine am făcut! Eu unul aşa am făcut în vacanţa asta minunată, în care am constatat că, deşi fiecare exemplar din specia umană este extraordinar de singur, se poate totuşi acomoda pe planeta Pământ. Este infiorător să fii singur (mai ales cu gândurile acelea negre, fără nici o ruşine în a recunoaşte asta) printre sutele de oameni care te înconjoară.
M-am lăsat purtat de val vacanţa asta, fără a face nimic din ceea ce trebuia, ci doar ceea ce mi-a plăcut mie... şi bine am făcut. Ca de fiecare dată, am învăţat ceva. De data aceasta, lecţia pe care am luat-o a fost, aşa cum am mai zis, aceea a singurătăţii printre oameni. Printre extrem de mulţi oameni. E minunat să te bucuri cu fiecare fiinţă pe care o ai în preajmă, e spectaculos să vezi fiecare transformare pe care o au oamenii în preajma ta şi apocaliptic de-a dreptul să simţi că nu mai poţi "asimila" pe nimeni, . . . să simţi că nu mai ai loc în timp, că te strânge, că spaţiul ba se dilată, ba se contractă, ca şi când tot universul s-ar juca cu mine "de-a v-aţi ascunselea".
Dar, ca de fiecare dată, atunci când se sfârşeşte câte o perioadă, de oricare ar fi ea, revenim la joburi, la treabă ... mai exact la ceea ce trebuie să facem. Cu sau fără lecţii luate. De data aceasta cu!
Şi dacă ar fi să iau de la capăt vacanţa asta, aş face la fel. Departe de toate angoasele, am avut parte de zâmbete pe care nu o să le uit niciodată, de cuvinte minunate, de oameni calzi de la care am învăţat că se poate trăi pe planeta Pământ. Fiecare om ne dă câte ceva special. Fiecare fiinţă cu care interacţionăm aduce în sufletele noastre lucruri noi pe care poate nu le-am simţit şi nu numai atăt: de la fiecare individ în parte putem lua forţa ca să mergem mai departe. Cu sau fără omul care ţi-a dat asta.
Şi ca să revin la ceea ce mi-am propus defapt să scriu, (voi probabil stiaţi astea demult, eu doar acum le-am realizat!)adică axa aceea care are la un capăt bărbatul care frige un piept de pui pe grătar şi la celălalt pe cel care abia se împarte între invitaţiile în oraş, cred că eu mă voi situa de fiecare dată exact acolo unde voi dori, şi mai mult decât atât, voi face toate eforturile să mă menţin acolo.
Aşa că, atâta vreme cât ştiu să le fiu aproape oamenilor din jur care au nevoie de mine, atâta vreme cât pot rosti vorbe care să îi fericească pe ceilalţi, şi pe deasupra să mai şi "lucrez" câte puţin la defectele mele, cred cu tărie că pot fi aşa cum îmi doresc şi nu aşa cum mi se cere.
Hai noroc,
M-am lăsat purtat de val vacanţa asta, fără a face nimic din ceea ce trebuia, ci doar ceea ce mi-a plăcut mie... şi bine am făcut. Ca de fiecare dată, am învăţat ceva. De data aceasta, lecţia pe care am luat-o a fost, aşa cum am mai zis, aceea a singurătăţii printre oameni. Printre extrem de mulţi oameni. E minunat să te bucuri cu fiecare fiinţă pe care o ai în preajmă, e spectaculos să vezi fiecare transformare pe care o au oamenii în preajma ta şi apocaliptic de-a dreptul să simţi că nu mai poţi "asimila" pe nimeni, . . . să simţi că nu mai ai loc în timp, că te strânge, că spaţiul ba se dilată, ba se contractă, ca şi când tot universul s-ar juca cu mine "de-a v-aţi ascunselea".
Dar, ca de fiecare dată, atunci când se sfârşeşte câte o perioadă, de oricare ar fi ea, revenim la joburi, la treabă ... mai exact la ceea ce trebuie să facem. Cu sau fără lecţii luate. De data aceasta cu!
Şi dacă ar fi să iau de la capăt vacanţa asta, aş face la fel. Departe de toate angoasele, am avut parte de zâmbete pe care nu o să le uit niciodată, de cuvinte minunate, de oameni calzi de la care am învăţat că se poate trăi pe planeta Pământ. Fiecare om ne dă câte ceva special. Fiecare fiinţă cu care interacţionăm aduce în sufletele noastre lucruri noi pe care poate nu le-am simţit şi nu numai atăt: de la fiecare individ în parte putem lua forţa ca să mergem mai departe. Cu sau fără omul care ţi-a dat asta.
Şi ca să revin la ceea ce mi-am propus defapt să scriu, (voi probabil stiaţi astea demult, eu doar acum le-am realizat!)adică axa aceea care are la un capăt bărbatul care frige un piept de pui pe grătar şi la celălalt pe cel care abia se împarte între invitaţiile în oraş, cred că eu mă voi situa de fiecare dată exact acolo unde voi dori, şi mai mult decât atât, voi face toate eforturile să mă menţin acolo.
Aşa că, atâta vreme cât ştiu să le fiu aproape oamenilor din jur care au nevoie de mine, atâta vreme cât pot rosti vorbe care să îi fericească pe ceilalţi, şi pe deasupra să mai şi "lucrez" câte puţin la defectele mele, cred cu tărie că pot fi aşa cum îmi doresc şi nu aşa cum mi se cere.
Hai noroc,
DJ Project - Before I sleep (aprilie 2007)
0 comments:
Post a Comment